Românii vor putea încheia contracte de credit cu băncile acasă sau prin e-mail

Românii vor putea încheia contracte de credit cu băncile acasă sau prin e-mail

Românii vor putea încheia contracte de credit la domiciliu sau prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță.

Camera Deputațior, decizională, a adoptat un proiect de lege în acest sens, iar acum urmează să meargă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, scrie Profit.ro.

Mai exact, deputații au adoptat un amendament la ordonanța de la finalul anului trecut prin care Guvernul a extins și pentru 2021 facilitatea amânării plății ratelor bancare.

Astfel, potrivit amendamentului, în cazul în care consumatorul cere acest lucru, contractul de credit poate fi încheiat și în afara punctelor de lucru organizate în acest scop de bănci sau alte instituții de credit.

ADVERTISING

”În contextul pandemiei provocată de Covid-19, furnizarea de servicii la distanță a devenit o necesitate. Facilitarea încheierii contractelor de credit prin intermediul mijloacelor electronice ar fi o bună practică pentru a contribui la păstrarea distanțării sociale și evitarea unor riscuri de natură medicală”, arată autorii amendamentului.

Totodată, deputații au precizat că legislația națională în domeniu prezintă o serie de necorelări.

Iar asta în condițiile în care, de exemplu, pe de altă parte, permite distribuția de asigurări atât la sediul asigurătorilor sau intermediarilor, cat și la sediul sau domiciliul clienților/potențialilor clienți, atât persoane fizice, cât și persoane juridice.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇