Escaladarea restricţiilor legate de pandemia de Covid-19 a încetinit semnificativ activităţile economice în zona euro, alimentând temerile că blocul se va confrunta cu o dublă recesiune, potrivit celor mai importanţi şi urmăriţi indicatori.
Călătoriile în scop turistic şi profesional, precum şi încrederea consumatorilor şi cheltuielie de consum au scăzut în primele săptămâni din 2021, potrivit indicatorilor de activitate de înaltă frecvenţă, relatează Financial Times.
Aceşti indicatori oferă informaţii în timp real aproape despre economie, spre deosebire de statisticele oficiale, chiar dacă sunt mai puţin cuprinzători şi siguri.
Un economist senior specializat în zona euro al ING, Bert Colijn, a spus că activităţile continuă să aibă o tendinţă descendentă.
Spre deosebire de scăderea bruscă, accentuată, consemnată de economia zonei euro în primăvara trecută, în primul val al pandemiei, noua creştere a infecţiilor ”durează mai mult”, provocând ”un declin mai lent dar mai constant al activităţilor”, care amplifică ”riscul unui val întârziat de falimente, dacă măsurile generoase de sprijin guvernamental nu vor fi menţinute”, a spus Colijn.
A doua recesiune în zona euro
Drept urmare, economiştii anticipează că scăderea estimată a producţiei în zona euro în ultimele trei luni ale anului 2020 - Oxford Economics şi Nomura prognozează o contracţie între 1,8 şi 2,3% - va fi urmată de o altă scădere în primul trimestru din 2021 în multe dintre principalele economii ale blocului, inclusiv în Germania şi Italia.
Acest lucru ar putea împinge zona euro în a doua recesiune, definită ca două trimestre consecutive de creştere negativă, în mai puţin de doi ani.
Katharina Utermohl, economist european senior la Allianz, a declarat: ”Ne aşteptăm ca economia zonei euro să înceapă anul 2021 cu o recesiune dublă, cu o a doua contracţie trimestrială consecutivă a PIB-ului (în primul trimestru), mai mult ca sigur după prelungirea şi înăsprirea restricţiilor pentru Covid-19 din ultimele săptămâni.”
Chiara Zangarelli, economistă la Nomura, a declarat că lansarea vaccinurilor este ”încurajatoare”, însă pe măsură ce restricţiile au fost prelungite, perspectivele pentru produsul intern brut al zonei euro din primul trimestru au devenit mai sumbre.
Daniela Ordonez, economist la Oxford Economics, a declarat că scăderea activităţii ”ar putea fi doar începutul unei noi etape de deteriorare a situaţiei de sănătate a blocului”, invocând riscul apariţiei unor variante mai contagioase ale virusului.
Au scăzut mult cheltuielile
Creşterea cazurilor şi restricţiile lovesc economiile unor ţări care evitaseră anul trecut cele mai grave daune. În Germania şi Olanda, restricţiile sunt acum mai dure decât în prima fază a pandemiei, rezultând în scăderi mai accentuate ale numărului de vizite la magazine, baruri şi restaurante, decât în alte ţări europene.
Cheltuielile consumatorilor germani în a doua săptămână a lunii ianuarie au fost cu 25% mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Fable Data, care urmăreşte tranzacţiile bancare.
Cheltuielile au scăzut la majoritatea categoriilor de consum, cu excepţia produselor alimentare, potrivit companiei. Indicele săptămânal al activităţii economice, calculat de banca centrală - o măsură experimentală care se bazează pe indicatori de înaltă frecvenţă, cum ar fi poluarea, căutările Google şi încrederea consumatorilor - a scăzut în acea săptămână pentru prima dată după vara anului trecut.
Proporţia consumatorilor germani care au declarat că este un moment nepotrivit pentru a face achiziţii majore a crescut de la 16% în decembrie la 20% la mijlocul lunii ianuarie, potrivit datelor firmei Morning Consult.
În primele două săptămâni ale lunii ianuarie, încrederea consumatorilor a fost în mare parte redusă în marile economii ale zonei euro, arată datele.
Producția, surprinzător de puternică
Un punct luminos este sectorul de producţie al zonei euro.
Producţia industrială din zona euro a fost surprinzător de puternică în toamnă, susţinută de creşterea exporturilor, astfel încât activităţile productive vor fi protejate într-o oarecare măsură economia în ultimul trimestru al anului trecut.
Date actualizate ale producţiei industriale sugerează că această rezistenţă a continuat până în 2021. Kilometrajul înregistrat de camioanele germane, un indicator pentru producţia industrială, rulează peste nivelurile de la începutul lunii ianuarie a anului trecut, după scăderea obişnuită de Crăciun.
Economiştii au avertizat, totuşi, că nivelul ridicat de incertitudine cu privire la perspectivele economice ar putea afecta în cele din urmă producţie. Claus Vistesen, economist şef pentru zona euro la Pantheon Macroeconomics, a declarat: ”edresarea sectorului productiv din zona euro va încetini în primul trimestru”.