Peste jumătate dintre angajatorii controlaţi de Inspecţia Muncii au fost sancţionaţi pentru lipsa măsurilor anti-coronavirus

Peste jumătate dintre angajatorii controlaţi de Inspecţia Muncii au fost sancţionaţi pentru lipsa măsurilor anti-coronavirus

Un număr de 1.602 angajatori au fost controlaţi, la nivel naţional, în perioada 13 – 17 iulie, de către reprezentanţii Inspecţiei Muncii, pentru verificarea implementării măsurilor de combatere a pandemiei, iar dintre aceştia 832 au fost sancţionaţi pentru lipsa aplicării acestor măsuri, potrivit unui comunicat remis luni de Inspecţia Muncii.

„Acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 13-17 iulie 2020, au avut ca rezultat aplicarea a 1.182 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 311.000 lei.

ADVERTISING

Din 1.602 angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 832 şi s-au dispus 1.356 de măsuri de remediere a neconformităţilor", se menţionează în comunicatul Inspecţiei Muncii.

Un număr de 37.754 de angajaţi aflaţi la locul de muncă au fost vizaţi de aceste controale, conform sursei.

La nivelul Municipiului Bucureşti, săptămâna trecută au fost controlaţi 79 de angajatori pentru verificarea implementării măsurilor de combatere a pandemiei, dintre care 4 angajatori au fost sancţionaţi pentru lipsa aplicării acestor măsuri.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Violeta Alexandru: Nu văd Inspecţia Muncii pe teren. O lună, acesta este ultimul termen!

Pe de altă parte, Inspectoratele Teritoriale de Muncă au desfăşurat, în săptămâna 13 - 18 iulie, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de peste 4 milioane de lei, din care 3,8 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

În cadrul acestor verificări, au fost depistate 315 persoane care desfăşurau muncă fără forme legale şi au fost dispuse 2.832 de avertismente şi 5.341 de măsuri de remediere a neconformităţilor, menţionează Inspecţia Muncii.

ADVERTISING

Citește si: Val de amenzi în Capitală, în weekend, pentru nerespectarea restricțiilor

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=114282817023973&id=113034700482118&__xts__%5B0%5D=68.ARC4WNPaNRkyGPdT7_KfdD7cwYRUn-ejoy-QUvGJq94g7bmK2LnO_Ew--dIjbB2d5lFuzvQVDVfjB0DKcnUovH9cy_8k0DE6--z_QjuxoSUhe0EHeP7IcUlT8QeMMDUGKEPixgal2tWHtUgiT8mbIlT5akN_57VjXLMtGYvhDapDummOMehO0xJnZlkXryl2eiOAXFMnnmvSqnbxl53zMQDi7As4VyoZ5K5NYhBIi07AEm1CtYm3MHVlcBRgZd_NQTfdQtwYj7SMFK1i9r20QEElojcjR0GigtHCIkjjv_v5zNuu4VniLrVaY6xF1eqd9jNjTrFxB8ZD094g41NbLuk&__tn__=-R

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇