Parlamentul a adoptat scăderea TVA pentru lemne de foc, la 5%

Parlamentul a adoptat scăderea TVA pentru lemne de foc, la 5%

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, în calitate de for decizional, două proiecte de lege care prevăd scăderea TVA pentru lemne de foc de la 19 la 5%, pentru persoane fizice şi şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.

Propunerile legislative aparţin PSD şi PNL. Ele vor merge la promulgare la preşedintele României.

Proiectul prevede scăderea TVA pentru lemne de foc de la 19 la 5% şi are ca scop ajutorarea persoanelor vulnerabile, din zonele rurale, care încă se mai încălzesc cu lemne.

ADVERTISING

Cota redusă de TVA de 5% se aplică pentru livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, precum şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, se precizează în propunerea legislativă.

Celălalt proiect de lege aprobat de Cameră prevede că TVA de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00.

ADVERTISING

În prezent, TVA pentru livrarea lemnelor de foc este 19%, se menţionează în expunerea de motive.

Ministrul PNL de la Energie Virgil Popescu se laudă cu noua lege.

"De la 1 decembrie 2021 se va aplica o cotă redusă de TVA de 5% și pentru livrarea de lemn de foc către persoanele fizice și juridice sau alte entități indiferent de forma juridică a acestora, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri.

Astăzi am votat pentru adoptarea acestor două proiecte de lege prin care s-au făcut modificări la Codul fiscal", scrie pe Facebook Virgil Popescu.

ADVERTISING

Numărul gospodăriilor care utilizează lemn de foc pentru încălzire este de peste 3,5 milioane, reprezentând peste 45% din totalul gospodăriilor, la nivel naţional.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇