Persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor și din activități agricole nu vor mai fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura, după ce Camera Deputaților a adoptat decizional proiectul de lege care modifică regulile de aplicare ale platformei fiscale digitale.
Proiectul merge acum la președintele Nicușor Dan pentru promulgare.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 302 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă”, fără abțineri și doi deputați care nu au votat, potrivit Mediafax.
Amendamentul susținut de toate partidele parlamentare
Modificările au fost susținute atât de partidele aflate la guvernare, cât și de opoziție, inclusiv PSD, PNL, USR, AUR și UDMR.
Legea aprobă Ordonanța de Urgență nr. 128/2024 privind modificarea Codului fiscal și măsurile de digitalizare și păstrează amendamentul susținut de Ministerul Finanțelor pentru simplificarea utilizării sistemului RO e-Factura.
Potrivit noilor prevederi, persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP nu vor mai fi obligate să utilizeze sistemul, acesta urmând să rămână opțional pentru anumite categorii.
Cine scapă de obligativitatea RO e-Factura
Printre categoriile exceptate de la obligativitatea utilizării sistemului RO e-Factura se numără:
- autorii, traducătorii, artiștii, actorii, muzicienii, cercetătorii, jurnaliștii și alte persoane care obțin venituri din drepturi de autor fără a funcționa ca PFA sau firme;
- agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori;
- persoanele care obțin venituri din închirierea pe termen scurt a camerelor prin platforme online de rezervări;
- institutele și centrele culturale străine care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale.
În cazul agricultorilor, autoritățile au argumentat că aceștia folosesc deja carnete de comercializare care conțin informațiile obligatorii din factură și asigură trasabilitatea operațiunilor.
Alexandru Nazare: Ar fi însemnat birocrație suplimentară
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că obligativitatea folosirii e-Factura pentru aceste categorii ar fi creat costuri administrative inutile.
„În ultimele luni, am avut un dialog continuu cu profesioniști din domeniul cultural, creativ și academic, cu reprezentanți ai societății civile și cu specialiști fiscali. Am analizat efectele concrete pe care obligativitatea RO e-Factura le-ar fi avut pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor și pentru alte activități de mică amploare.
Concluzia a fost în mod clar aceea că obligativitatea utilizării sistemului ar fi însemnat în principal birocrație suplimentară și costuri administrative inutile, fără un beneficiu proporțional în combaterea evaziunii fiscale sau în eficientizarea colectării veniturilor la buget”, a explicat ieri ministrul Finanțelor.
