Guvernul a adoptat luni mai multe amendamente la proiectul de Lege privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, care face parte din pachetul legislativ pentru care Executivul și-a asumat răspunderea în Parlament.
Noile prevederi vizează reducerea indemnizaţiilor, reorganizarea structurilor de personal și interzicerea bonusurilor până la finalul anului 2028 pentru conducerea ANRE, ASF și ANCOM.
- Premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe Pachetul II de măsuri fiscale: Avem risipă, excepții și sinecuri. Asta este România pe care ne-o dorim?
- Impozit minim pe cifra de afaceri și cote mai mari pentru averile mari. Reguli noi pentru conversia datoriilor la start-up-uri
Principalele amendamente aprobate:
Noi organigrame până la 30 septembrie 2025 - Conducerile executive ale ANRE, ASF și ANCOM trebuie să prezinte în comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe și muncă un raport cu noua organigramă și o notă de informare către Guvern.
Reduceri de posturi - 10% dintre posturile de specialitate vor fi eliminate.
- 30% dintre posturile din structurile de suport administrativ, logistic și operaţional vor fi reduse.
- Posturile din structurile de suport nu pot depăşi 20% din total.
- Nu pot fi incluse posturi fără corespondent în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).
- Atribuțiile directorilor generali nu pot dubla activitatea vicepreședinților.
Indemnizaţii reduse cu 30% - Începând cu intrarea în vigoare a noilor organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026, salariile și indemnizațiile brute ale membrilor Comitetului ANRE, Consiliului ASF și conducerii ANCOM se reduc cu 30% faţă de nivelul din iulie 2025.
Fără prime sau bonusuri până în 2028 - Până la 31 decembrie 2028, membrii Comitetului ANRE, membrii Consiliului ASF și conducerea ANCOM nu beneficiază de bonusuri sau prime. Totuşi, legea stabileşte că valoarea cumulată a eventualelor bonusuri/prime anuale nu poate depăși de două ori cuantumul brut lunar al indemnizației pentru funcția de ministru.
Transparenţă obligatorie - Autorităţile vor publica pe site-ul propriu organigrama, nivelul remuneraţiilor şi indemnizaţiilor membrilor Consiliului/Comitetului, precum și grilele de salarizare ale personalului.
Disponibilizări și protecția personalului
- Conducătorii autorităţilor trebuie să stabilească, în consultare cu sindicatele, o procedură internă pentru concedieri, inclusiv criterii și ordinea de prioritate, cu respectarea legislaţiei muncii.
- Personalul cu funcţii de conducere eliberat din cauza reorganizării are dreptul să fie numit într-o funcţie de execuţie corespunzătoare studiilor și vechimii, dacă nu există o funcţie de conducere vacantă.
Cabinete pentru conducere - În subordinea preşedintelui, prim-vicepreşedintelui și vicepreşedinţilor poate funcţiona câte un cabinet distinct, cu maximum trei posturi, inclus în organigrama autorităţii.
Guvernul susţine că aceste măsuri au ca scop eficientizarea activității autorităţilor de reglementare, reducerea cheltuielilor și creșterea transparenței, fără a afecta capacitatea instituțiilor de a-și îndeplini atribuțiile.