Guvernul Bolojan și-a asumat luni, în Parlament, răspunderea pe cinci proiecte de lege din Pachetul 2 de măsuri de reformă. A șasea lege din pachet, cea privind reforma administrației locale, a fost amânată, după ce coaliția de guvernare nu a reușit nici duminică să ajungă la un acord.
PSD s-a opus tăierilor propuse de Ilie Bolojan și, la cererea social democraților, reforma administrației publice a fost amânată până pe 15 septembrie.
Senatorii și deputații au depus aproape 300 de amendamente la cele cinci proiecte de lege pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Doar la două dintre proiecte au fost aprobate modificări.
- Impozit minim pe cifra de afaceri și cote mai mari pentru averile mari. Reguli noi pentru conversia datoriilor la start-up-uri
- Modificări la ANRE, ASF și ANCOM: Noi organigrame până la 30 septembrie, reduceri de posturi, indemnizații mai mici și fără prime până la finalul lui 2028
După ședința de guvern în care au fost adoptate amendamentele, Ilie Bolojan a vorbit în fața plenului reunit al Parlamentului. Prezentarea celor cinci proiecte de lege a durat mai puțin de o oră.
A fost asumată răspunderea pe modificarea pensiilor magistraților. „Trebuie să restabilim dreptatea, să păstrăm respectul pentru magistrați, dar trebuie să asigurăm și o doză de echitate”, a spus Ilie Bolojan.
A trecut și reforma în sănătate, premierul susținând că „proiectul aduce mai multă ordine și corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienți și resursele alocate, reduce risipa, face sistemul mai accesibil”, dar și reforma companiilor de stat. „Punem capăt câștigurilor nemeritate din conducerile unor companii publice, vrem ca oamenii care vor conduce să facă performanță în beneficiul cetățenilor”, a spus Ilie Bolojan.
De asemenea, a intrat în Pachetul 2 eficientizarea autorităților de reglementare, care vor avea parte de restructurare, reduceri de salarii și bonusuri și creșterea transparenței.
Nu în ultimul rând, au fost adoptate noi taxe și măsuri fiscale, Ilie Bolojan susținând că este vorba de măsuri care vor introduce disciplina financiară, vor preveni abuzurile și vor scoate la vedere firmele-fantomă.
În debutul intervenției, Bolojan a transmis un mesaj de recunoștință: „Le mulțumesc românilor pentru răbdare și încredere, pentru că au înțeles situația în care ne aflăm și nevoia unor măsuri radicale rapide”.
El s-a adresat și clasei politice: „Avem risipă, excepții și sinecuri. Fiecare se descurcă cum poate, unii își angajează rudele, unii fac raportări false ca să încaseze mai mult. Asta este România pe care ne-o dorim? Vă rog să susțineți reformele. (...)
Acest set de măsuri aduce echitate, elimină risipă și privilegii, taie sinecuri, aduce respect pentru oameni și dreptate – un stat mai corect cu românii. Dacă va fi nevoie să ajustăm unele politici, o vom face. Dacă vom putea să ușurăm povara fiscală, o vom face. Eu cred că undeva spre jumătatea anului următor, dacă se va merge înainte, vom constata că am reușit o corecție de curs.
Cât voi avea sprijinul colegilor din cabinet și al Parlamentului, voi merge înainte cu încredere în țara noastră și în viitorul ei”.
Reacțiile din sala de plen au fost împărțite: în vreme ce parlamentari ai puterii l-au aplaudat pe premier după fiecare discurs, opoziția și-a exprimat vehement nemulțumirile, a contestat proiectele promovate de Guvern și a cerut demisia lui Ilie Bolojan.
spotmedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, cele mai importante informații și declarații din ziua asumării în Parlament a Pachetului II de măsuri fiscale
„Introducem măsuri de disciplină financiară și prevenire a abuzurilor"
19:52 - Ilie Bolojan anunță asumarea răspunderii pe proiectul de lege cu noile taxe și măsuri fiscale de la Ministerul de Finanțe:
- Unul dintre obiectivele anunțate la preluarea mandatului a fost să punem ordine în finanțele țării. Deficitul bugetar mare este și rezultatul dezordinii din finanțe. Acesta a lăsat porți deschise pentru neplata de taxe și impozite.
- Măsurile vor scoate la vedere firmele-fantomă. Este scandalos să existe zeci de firme cu sediu social în același apartament, folosite ca paravan pentru artificii financiare.
- Introducem măsuri de disciplină financiară și prevenire a abuzurilor.
- Impozitul pe proprietate va crește, autoritățile locale vor avea mai mulți bani pentru investiții fără a apela la bugetul central. Pentru a continua investițiile din PNRR și Anghel Saligny, este nevoie de încasări suplimentare în bugetele autorităților locale.
- Cele câteva miliarde încasate în plus la buget vor putea merge spre servicii publice mai bune sau proiecte de interes. Toate aceste măsuri de reformă fiscală ne vor ajuta să punem ordine în finanțe, să avem reguli mai corecte și mai echitabile.
„Organigramele și nivelurile de salarizare să fie publicate pe site-urile instituțiilor"
19:43 - Ilie Bolojan anunță asumarea răspunderii pe proiectul de lege privind unele măsuri fiscale pentru sustenabilitatea financiară a României și eficientizarea activității unor autorități administrativ autonome (ANCOM, ANRE și ASF):
- Guvernul își angajează răspunderea pentru reforma a trei dintre cele mai importante autorități de reglementare din țară - Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
- Prin această lege, se propune o restructurare a ASF, ANRE și ANCOM. Se va reduce cu 10% numărul posturilor de specialitate și cu 30% cel al posturilor de suport. Este anormal să avem un aparat administrativ supradimensionat în comparație cu cel de specialitate. Se propune restructurarea organigramelor.
- Se vor elimina suprapunerile de atribuții, reducem cu 30% salariile pentru tot personalul și indemnizația conducerii. Limităm bonusurile pe care și le pot acorda conducerile.
- Introducem transparența. Legea prevede obligația ca organigramele și nivelurile de salarizare să fie publicate pe site-urile instituțiilor.

„Punem capăt câștigurilor nemeritate din conducerile unor companii publice"
19:36 - Ilie Bolojan anunță asumarea răspunderii pe proiectul de lege privind guvernanța corporativă a companiilor de stat:
- Proiectul are mai multe obiective. Vrem să punem capăt câștigurilor nemeritate din conducerile unor companii publice, vrem ca oamenii care vor conduce să facă performanță în beneficiul cetățenilor.
- Modificările sunt pe mai multe paliere. Nu va mai fi posibil ca managementul să încaseze sume semnificative dacă nu au nicio legătură cu performanța și calitatea serviciilor. De acum înainte, cel puțin jumătate din indicatorii de performanță vor fi financiari și vor fi cuantificabili, profit, grad de îndatorare, investiții.
- Nu vom mai plăti pentru numărul de ședințe ținute, ci pentru ceea ce se întâmplă după acele ședințe. Am plafonat diurne, sporuri, mașini de serviciu.
- Consiliile de Administrație vor fi mai mici cu aproximativ o treime. Mai puțini membri, dar mai buni.

19:32 - După fiecare alocuțiune a premierului, pentru fiecare dintre cele cinci pachete, parlamentarii AUR strigă: Demisia! Liderul AUR, George Simion, a cerut să fie intonat imnul național după fiecare ședință.
„Se schimbă mecanismul de acces la medicamente inovative"
19:28 - Ilie Bolojan anunță asumarea răspunderii pe proiectul de lege privind reforma în sănătate
- Un stat corect, cu respect pentru români, nu poate exista fără un sistem de sănătate accesibil, eficient, cu servicii medicale decente pentru fiecare pacient. Deși bugetele pentru Sănătate au crescut an de an și au crescut salariile, s-au făcut investiții, asta nu s-a reflectat îndeajuns în îmbunătățirea calității serviciilor medicale, iar problemele s-au acumulat.
- Proiectul aduce mai multă ordine și corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienți și resursele alocate, reduce risipa, face sistemul mai accesibil. Reforma pornește de la principiul reorientării pacienților din zona de spitalizare către medicina de familie și medicina de specialitate. Se pot economisi peste 3 miliarde de lei.
- A doua direcție importantă este să oferim servicii mai accesibile. Se schimbă și mecanismul de acces la medicamente inovative.
- A treia direcție - responsabilitatea, performanța și disciplina în sistem. Contractele vor fi pe bază de indicatori de performanță, se elimină numirile fără concurs. Se introduc sancțiuni clare și mecanisme pentru recuperarea sumelor pentru servicii fictive.
- Vom consolida rețeaua publică prin introducerea categoriei „spitale de importanță strategică”.
Responsabilizăm și spitalele private. Ele vor fi obligate să suporte costurile dacă pacientul e externat nejustificat și internat într-un spital public în mai puțin de 48 de ore pentru aceeași patologie.

„Nu e vreme de vânătoare de vrăjitoare, trebuie să trecem la acțiune"
19.17 - Ilie Bolojan anunță asumarea răspunderii pe reforma pensiilor magistraților
- În urmă cu o lună și jumătate am trecut cu sprijinul Parlamentului primul pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar și restabilirea încrederii internaționale, cu măsuri nepopulare, dar necesare. Le mulțumesc românilor pentru răbdare și încredere. Plătim astăzi prețul multor ani în care noi, clasa politică, ne-am făcut că nu vedem realitățile bugetare, am cheltuit prea mult și am început investiții fără să avem fonduri să le terminăm.
- Tot această clasă politică este chemată azi să dovedească faptul că a învățat lecția primită la ciclurile recente de votare. Unii au crezut că este suficient să înceapă proiecte și au făcut cheltuieli azi fără să se gândească la ziua de mâine. Nu e vreme de vânătoare de vrăjitoare, trebuie să trecem la acțiune pentru a face curățenie.
- Avem risipă, excepții și sinecuri. Fiecare se descurcă cum poate, unii își angajează rudele, unii fac raportări false ca să încaseze mai mult. Asta este România pe care ne-o dorim? Vă rog să susțineți reformele. Când am pornit întregul demers am spus că avem trei direcții de principiu – ordine în finanțe, bună guvernare, respect pentru cetățeni.
- Acest set de măsuri aduce echitate, elimină risipă și privilegii, taie sinecuri, aduce respect pentru oameni și dreptate – un stat mai corect cu românii. Dacă va fi nevoie să ajustăm unele politici, o vom face. Dacă vom putea să ușurăm povara fiscală, o vom face. Eu cred că undeva spre jumătatea anului următor, dacă se va merge înainte, vom constata că am reușit o corecție de curs. Cât voi avea sprijinul colegilor din cabinet și al Parlamentului, voi merge înainte cu încredere în țara noastră și în viitorul ei.
- Primul proiect pe care ne asumăm responsabilitatea privește reforma pensiilor magistraților. Trebuie să restabilim dreptatea, păstrăm respectul pentru magistrați, dar trebuie să asigurăm o doză de echitate. Magistrații români ies astăzi la pensie la 48-49 de ani, o pensie medie trece de 24.000 de lei, dar numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei, în mod special pentru magistrații care au avut și funcții de conducere.
- Va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârșitul căreia pensionarea magistraților se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va crește la 35 de ani. Am văzut protestele magistraților, nu este o lege împotriva lor, ci pentru echitate și încredere în justiție. Magistratura rămâne un pilon fundamental al statului de drept. Vă cer sprijinul pentru ca împreună să dăm un semnal clar că România poate fi condusă cu responsabilitate și respect pentru principiile asumate.
19.15 - A început ședința Parlamentului. Sunt prezenți 388 dintre cei 464 de deputați și senatori. Primul care a luat cuvântul este premierul Ilie Bolojan.
19.00 - Premierul Ilie Bolojan a ajuns la Parlament pentru a-și asuma răspunderea pe pachetele legislative.
18.20 - Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că senatorii și deputații formațiunii vor analiza și vor semna cele patru moțiuni înaintate de parlamentarii de la AUR, fiind de acord cu reforma pensiilor speciale. "Poziția noastră este că acest pachet de măsuri este un dezastru pentru România", a spus Gavrilă.
17.25 - Sorin Grindeanu a respins informaţia privind o nouă majorare a TVA, arătând că este un lucru fals, care s-a aruncat pe piaţă. ”Am văzut această ştire legată de majorarea TVA. Nu s-a discutat nici măcar o dată în coaliţie, nici măcar înainte de investirea Guvernului Bolojan, despre un asemenea scenariu”, a spus Sorin Grindeanu, despre o nouă majorare a TVA, la Parlament. ”E un lucru fals, s-a aruncat pe piaţă şi noi n-am făcut parte”, a completat el.
16:30 - Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, după şedinţa conducerii partidului, că impozitul pe cifra de afaceri a multinaţionalelor, taxarea marilor averi, creşterea impozitului pe criptomonede, de la 10% la 16% sunt propuneri PSD acceptate în coaliţie, însă nu au fost acceptate eliminarea CASS pentru veterani, invalizi, mame, eliminarea CASS-ului pentru călugări, personal monahal. Grindeanu a anunţat că aceste prevederi vor fi incluse într-un proiect de lege care va fi depus săptămâna viitoare în Parlament.
16:10 - Coaliția de guvernare a decis să majoreze impozitul pentru marile averi, de la 0,3% la 0,9% din valoare, potrivit unor surse guvernamentale. Astfel, vor fi impozitate cu 0,9% casele care au o valoare mai mare de 500.000 de euro și mașinile de peste 75.000 de euro.
15:50 - Surse citate de Antena 3 și Digi24.ro spun că președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe liderii PNL, PSD, USR și UDMR. Întâlnirea va avea loc marți și vine în contextul tensiunilor din Coaliție cu privire la proiectele de reformă discutate la Guvern. Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz vor discuta cu șeful statului despre proiectul de reformă al administrației locale, care prespune concedieri și reduceri de posturi.
14:35 - Coaliția a decis să reintroducă impozitul de 1% din cifra de afaceri pentru multinaționale, taxă ce fusese eliminată vineri. „Până acum, a fost acceptat amendamentul nostru privind păstrarea impozitului de 1% pentru multinaționale. Acest amendament a fost aprobat, ceea ce e un lucru bun, nu trebuia abrogat, a spus liderul PSD, Sorin Grindeanu.
13:50 - Social-democratul Mihai Fifor îl atacă pe premierul Ilie Bolojan, în urma informaţiilor neoficiale potrivit cărora şeful Executivului a ameninţat cu demisia, în şedinţa coaliţiei de duminică. Fifor spune că, „după ce ai făcut haos în jurul tău, te superi pe sat, îţi iei jucăriile şi pleci, asta nu poate să îţi atragă respectul partenerilor şi, cu atât mai puţin, pe cel al românilor oneşti care suportă deja consecinţele „reformei” marca Bolojan”. Potrivit deputatului PSD, ameninţarea permanentă cu demisia pe care o face premierul Bolojan reflectă o doză de imaturitate politică şi incapacitatea de a purta un dialog politic constructiv.
12:30 - Și PSD a depus o serie de amendamente la pachetul de reformă, a anunțat deputatul Adrian Câciu, menționând, printre acestea, introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru migranți. „Am depus o serie de de amendamente, sper să fie preluate”, a spus Câciu la Parlament. El s-a referit și la posibilitatea ajustării impozitului pe cifra de afaceri, care ar putea avea loc într-un alt act normativ, în urma unei discuții „corecte” cu mediul de afaceri.
11:45 - USR anunță că a depus amendamente simple la pachetul 2 de măsuri al Guvernului care corectează mai multe nedreptăți. Printre acestea se numără, eliminarea obligației pentru firme de a face conversia împrumuturilor în capital social, fără pensii speciale pentru funcționarii publici asimilați magistraților, comisie de contestație în procesul de selecție a membrilor Consiliilor de Administrație și bani pentru investigațiile necesare monitorizării diabetului, ACV-urilor, a sarcinilor, dar și câtorva boli rare.
10:30 - PNL, prin vocea prim-vicepreședintelui Ciprian Ciucu, anunță că viitorul este incert și vorbește despre o posibilă ieșire de la guvernare. Liberalii afirmă că reforma administrației locale propusă de premierul Ilie Bolojan va duce la o reducere efectivă de 10% a posturilor ocupate din primării și consilii județene, și nu la tăieri de 25% sau 45% așa cum s-a vehiculat. Potrivit lui Ciucu, o reducere raportată la plafonul maxim, nu la numărul efectiv de angajați, este „rezonabilă” și va direcționa fonduri către reluarea investițiilor. Detalii AICI.
10:15 - Surse citate de Antena 3 și Digi24 spun că la ședința Coaliției de duminică, premierul Ilie Bolojan a amenințat cu demisia, dacă nu vor fi tăiate 45% din posturile din administrația locală, până pe 15 septembrie.
10:00 - AUR reclamă încălcarea continuă a democraţiei de către Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR şi consideră că practica angajării răspunderii, repetată obsesiv, ”reduce Parlamentul la o simplă anexă”. Parlamentarii AUR anunță că vor depune moțiuni de cenzură pe patru dintre proiectele pe care Guvernul își va asuma răspunderea, excepție făcând proiectul referitor la pensiile magistraților, a anunțat, luni, liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu.
Care este procedura asumării răspunderii
Procedura este prevăzută de ARTICOLUL 114 din Constituţia României:
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
Legile pot fi contestate la CCR, iar proiectul care vizează pensiile magistraților ar putea să ajungă în această situație.
Pentru a depune moțiune de cenzură, opoziția are nevoie de 115 de semnături, iar pentru răsturnarea Guvernul sunt necesare 232 de voturi. Opoziția are doar 129 de parlamentari, fără cei 24 senatori și deputați neafiliați.
AUR a anunțat că a decis să depună moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dar şi moţiuni simple împotriva miniştrilor.