Miliardarul Warren Buffett și-a anunțat succesorul la Berkshire Hathaway

Miliardarul Warren Buffett și-a anunțat succesorul la Berkshire Hathaway

Warren Buffett, CEO-ul Berkshire Hathaway, și-a numit succesorul: Greg Abel, un director din Berkshire Hathaway, o companie multinațională de conglomerate.

Totuși, Buffett nu a spus și când intenționează să se retragă exact, notează CNN.

Deja se vehicula numele lui Abel printre cele două evocate să-i urmeze pașii lui Buffett. Al doilea nume - Ajit Jain, conduce partea de asigurări din Berkshire.

Ambii sunt vicepreședinți ai companiei, alături de Charlie Munger, în vârstă de 97 de ani. Vorbind luni dimineață cu CNBC, Buffett, în vârstă de 90 de ani, a spus că Abel este următorul la rând, iar apoi Jain.

ADVERTISING

"Directorii sunt de acord că dacă ceva mi s-ar întâmpla în orice moment, Greg ar prelua imediat", a spus Buffett. ”Dacă, Doamne ferește, i s-ar întâmpla ceva și lui Greg în seara aia, atunci ar fi Ajit”.

El i-a lăudat pe cei doi: ”Sunt minunați”.

Buffett împlinește 91 de ani în august. Având în vedere vârsta sa înaintată și istoricul recent al sănătății, inclusiv un cancer de prostată diagnosticat în 2012, s-au speculat multe despre cine îl va succeda.

Un avantaj pe care Abel l-ar putea avea asupra lui Jain este că, la vârsta de 59 de ani, este cu 10 ani mai tânăr decât rivalul său.

ADVERTISING

Iată articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇