Intrarom, subsidiara din România a Intracom Telecom Group, a finalizat în data de 18 august 2020, un contract pilot cu Distribuție Energie Oltenia, din cadrul CEZ România, operator de energie electrică ce acoperă șapte județe din regiunea Oltenia.
Contractul a constat în furnizarea și instalarea unui subsistem de măsurare și transmitere a informației de la contoare inteligente mono și trifazate (SMT), concentratoare date, precum și instalarea și punerea în funcțiune a acestui sistem.
Proiectul este parte integrantă din strategia CEZ Group de a investi în modernizarea sistemului de măsurare a energiei electrice, proces ce implică înlocuirea contoarelor de electricitate ale clienților din zonele menționate anterior cu contoare inteligente, ce vor fi incluse într-un sistem de contorizare inteligentă.
Mai exact, prin intermediul acestui proiect pilot s-au furnizat 10.000 de contoare inteligente, filtre și concentratoare de date și servicii de instalare, configurare și integrare a acestora în sistemul informatic (MMDC) existent, testare și punere în funcțiune, implicând totodată toate lucrările aferente de șantier, precum și servicii de instruire a personalului, servicii de garanție și asistentă tehnică.
În cadrul acestui contract, Intrarom a cooperat cu success cu doi subcontractori: ADD Grup Moldova și ADREM Invest.
Ca rezultat, noul sistem de măsurare inteligentă a energiei va furniza mai multe informații decât un contor conventional, asigurând o comunicație bidirecțională între contorul electronic inteligent și subsistemul de gestionare a datelor măsurate.
Prin intermediul sistemului, se va asigura citirea, conectarea și deconectarea la distanță a contoarelor, sporindu-se astfel confortul utilizatorului final.
Proiectul intitulat ''Sistem de măsurare și transmitere a datelor de la contoare, format din contoare inteligente monofazate sau trifazate și concentratoare de date“ este al doilea proiect pe care ADD Grup și Intrarom îl implementează la DEO.
Primul a fost desfășurat în 2017 și a servit drept ‘’proof of concept’’ pentru DEO pentru a înțelege tehnologia și a alege direcția corectă în strategia de contorizare inteligentă.
Rezultatele proiectului reprezintă o dovadă excelentă a faptului că deciziile au fost corecte și bine gândite.
"Suntem încântați de încrederea acordată de catre CEZ România de a alege, dezvolta și implementa o soluție pilot de contorizare inteligentă furnizată de Intrarom, în linie cu strategia sa de dezvoltare adoptând tehnologiile cele mai avansate pentru rețelele electrice. Proiectul a fost realizat cu succes, demonstrând capacitatea echipei Intrarom de a implementa proiecte smart dedicate companiilor din industria energiei și utilităților, o ramură de importanță critică a economiei românești, aflată în plinp modernizare și expansiune, ajutându-i astfel să se diferențieze pe noua piață liberalizată a energiei."
Georgios Roussos, Director General Intrarom