România a reînceput să importe gaze din Ungaria pentru prima dată în ultimele 8 luni în care a fost exportator net în raport cu statul vecin.
Mai mult, luni, România a importat gaze din toate statele vecine prin care se putea (cu excepția Republicii Moldova și Ucrainei, care nu dispun de surse de alimentare alternative), informează Profit.ro.
Luni, au intrat în România din Bulgaria 144,7 GWh prin punctul de interconectare de la Negru Vodă, iar 8,5 GWh prin cel de la Giurgiu-Ruse. Prin punctul de interconectare cu Ungaria de la Csanadpalota companiile autohtone importau alți 20 GWh, ridicând volumul total la 173 GWh, reprezentând 70% din volumul producției interne din aceeași zi, de 246 GWh.
Din aceștia, 50 GWh au fost reexportați către Republica Moldova, iar 4 GWh către Ucraina, ceea ce însemnă că 129 GWh au fost alocați acoperirii cererii interne, fie consumului curent, fie înmagazinării (care a fost de 38,5 GWh).
Transgaz a estimat miercuri că nivelul înmagazinărilor va fi de doar 28 GWh, ceea ce face ca, foarte probabil, România să intre în această iarnă cu un procent de umplere a depozitelor inferior celui de 100%.
În prezent, România are înmagazinați 33 TWh, reprezentând un procent de 97,48% din capacitatea totală de depozitare gaze disponibilă, de 33,86 TWh.
În urmă cu două săptămâni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spunea că România intră în iarnă cu depozitele de gaze aproape de capacitatea maximă.
- România intră în iarnă cu depozitele de gaze aproape pline: „Suntem pregătiți, fără riscuri de preț”
„România astăzi are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă, suntem mult peste media Uniunii Europene, avem 95,5% din depozite umplute cu gaze naturale pentru iarna care urmează, media europeană este de 82,8%”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.
Ivan a explicat că, pe parcursul verii, ministerul a colaborat îndeaproape cu operatorii din domeniu, încurajând achizițiile de gaze la prețuri reduse pentru a fi stocate și folosite în sezonul rece.
„Le-am transmis operatorilor că îmi doresc ca gazele cumpărate în timpul verii, la un preț foarte bun, să fie cele care se înmagazinează pentru iarnă, tocmai pentru a ne asigura că nu vom avea fluctuații ale prețului”, a precizat el.