Guvernul vine cu precizări: Care sunt consumatorii care nu vor fi afectați de reducerile la gaze

Guvernul vine cu precizări: Care sunt consumatorii care nu vor fi afectați de reducerile la gaze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, informează Guvernul.

„România va avea asigurat necesarul pentru iarna 2022 – 2023. Rezervele de gaze ale ţării reprezintă 55%, adică peste nivelul obligatoriu de 46% prevăzut pentru 1 august 2022. Menţinând acest ritm accelerat putem ajunge la o capacitate a depozitelor de cel puţin 80% înainte de 1 noiembrie”, informează Executivul, marţi, într-o postare pe Facebook.

Potrivit Guvernului, disponibilitatea surselor interne de gaze naturale şi profilul de consum al ţării noastre, corelat cu pachetul guvernamental de protecţie a cetăţenilor şi economiei, sunt elemente ce garantează asigurarea necesarului de consum pentru iarna 2022 – 2023.

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat Preşedinţia cehă a Consiliului UE.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇