Guvernul va lua un împrumut de 250 de milioane de euro de la BEI, pentru Spitalul Regional Iaşi

Guvernul a aprobat un memorandum privind contractarea unui împrumut de 250 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru susţinerea construirii Spitalului Regional Iaşi.

„Valoarea totală a investiţiei este de 500 de milioane de euro, proiectul este susţinut jumătate din fonduri europene, jumătate din bani de la buget. Acest împrumut are rolul de a susţine investiţia până luăm banii din fonduri europene, ca să nu mai întârziem, să începem construcţia acestui obiectiv”, a explicat, după şedinţă, ministrul de Finanţe, Florin Cîţu.

ADVERTISING

Implementarea va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, în 20 septembrie, la Iaşi, că Spitalul Regional Iaşi este cel mai avansat dintre cele trei care vor fi construite, aflându-se în faza de proiect.

ADVERTISING

”Sperăm ca paşii să se desfăşoare într-un ritm alert”, a afirmat ministrul, precizând că va urmări ca unitatea medicală să fie operaţionalizată mai repede decât se prevede în proiect.

Spitalul Regional Iaşi va avea 850 de paturi, la care se vor adăuga paturile din Unitatea de Primiri Urgenţe şi 45 de paturi pentru spitalizare de zi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇