Guvernul dă derogare pentru MAI și SRI: Pot să își cumpere mașini

Guvernul dă derogare pentru MAI și SRI: Pot să își cumpere mașini
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a aprobat, vineri, prin ordonanţă de urgenţă, autorizarea Ministerului Afacerilor Interne şi a Serviciului Român de Informaţii să achiziţioneze autovehicule necesare desfăşurării activităţilor structurilor din cadrul acestora.

Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ prevede că structurile, instituţiile din cadrul sau subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii pot demara procedurile pentru achiziţia de autoturisme necesare desfăşurării în bune condiţii a misiunilor specifice, de la data intrării în vigoare a ordonanţei şi până la data de 31 decembrie 2024.

ADVERTISING

De asemenea, aceste structuri pot încheia, în anul 2024, contracte şi acorduri-cadru care se pot derula până la finalul anului 2027.

"În acest sens, ordonanţa de urgenţă instituie o derogare de la prevederile art. III alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2023 şi art. XVI din OUG. nr. 115/2023, aplicabile în anul 2024", precizează sursa citată.

Conform Guvernului, Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din cadrul MAI poate achiziţiona, în anul 2024, inclusiv în baza acordurilor-cadru existente, autovehicule cu dotări specifice, autoutilitare, autoturisme, autocamioane, autobuze şi motociclete pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor operative a structurilor/instituţiilor din cadrul/subordinea ministerului.

ADVERTISING

Finanţarea necesară achiziţiei de autovehicule se asigură din "excedentul activităţii finanţate integral din venituri proprii de confecţionare şi valorificare a plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum şi aprovizionarea cu acestea în formă brută, în limita sumei de 200 milioane lei cu TVA".

În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, MAI va transmite la Ministerului Finanţelor propunerile pentru efectuarea modificărilor corespunzătoare în structura bugetului de stat, precum şi în volumul şi structura bugetului MAI pe anul 2024, mai menţionează Executivul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇