Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din principalele organizaţii ale agricultorilor din România, cere prelungirea interdicţiei de import pentru cerealele din Ucraina, după 15 septembrie, întrucât agricultorii au avut doar de pierdut până acum, iar compensaţiile financiare oferite au acoperit o foarte mică parte din pierderi. Dacă nu vor fi luate o serie de măsuri, agricultorii anunţă că vor bloca Portul Constanţa şi vămile.
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din principalele organizaţii ale agricultorilor din România, a transmis o scrisoare deschisă către oficialii guvernamentali români, dar şi către autorităţile Uniunii Europene în care susţine necesitatea prelungirii interdicţiei de import pentru cerealele din Ucraina, după 15 septembrie.
„Având în vedere că România, împreună cu Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia, au făcut compromisuri extraordinare pentru a se evita „ameninţările la adresa securităţii alimentare a lumii” şi totodată pentru a oferi sprijin fermierilor ucraineni, aflaţi în momente atât de grele din cauza războiului, prin facilitarea exporturile agricole ale Ucrainei, România a avut doar de pierdut, deoarece 95% din produsele agricole ieşite din Ucraina au rămas în UE, creând grave perturbări ale pieţei”, se arată în documentul citat.
Potrivit agricultorilor, creşterea cantităţilor de cereale şi seminţe oleaginoase origine Ucraina, care sunt importate sau tranzitează teritoriile statelor membre vecine Ucrainei, exercită presiuni asupra preţurilor produselor agricole din statele în cauză, în mod special România, saturează capacităţile de stocare şi lanţurile logistice de transport şi afectează viabilitatea economică a fermierilor, cauzând pierderi importante.
„Au fost puşi în situaţia extrem de complicată de a-şi valorifica produsele la preţuri mai mici decât costurile de producţie (cheltuieli cu inputurile, carburanţi, forţa de muncă etc..). România s-a sacrificat şi a facilitat importul şi tranzitul la nivelul UE a 65% din produsele agricole de origine Ucraina, care cumulat cu efectele indirecte, respectiv creşterea substanţială a preţurilor inputurilor, a dus ca în prezent cca 45% din fermierii noştri să fie în imposibilitatea de a-şi achita datoriile pentru inputuri şi rate scadente în septembrie, respectiv octombrie 2023, din cauza preţurilor foarte mici încasate pe produsele agricole (grâu, orz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb), care nu au acoperit costurile de producţie foarte mari, cauzate de efecte indirecte”, au mai transmis agricultorii.
Aceştia afirmă că au crescut cantităţile importate/tranzitate pentru că nu au fost mijloace de supraveghere şi control. „Forţarea să se dubleze cantităţile tranzitate lunar, pe mare, până la 4 milioane de tone, va crea un haos şi mai mare, o prăbuşire a preţurilor şi colaps/faliment pentru foarte mulţi fermieri din România”, au mai transmis fermierii.
Aceştia atrag atenţia că, dacă nu se va prelungi interdicţia importurilor după 15 septembrie 2023, „atunci preţurile se vor prăbuşi şi mai mult pentru fermierii din România, în special, şi, se va reduce semnificativ achiziţia produselor agricole din ţara noastră, inclusiv pentru procesare, în detrimentul celei din Ucraina, chiar dacă nu îndeplineşte aceleaşi condiţii de calitate şi rigoare a tehnologiei de producţie, care forţează creşterea costurilor de producţie din UE”.
„Cu toate acestea, consumatorii europeni plătesc acelaşi preţ ridicat pe produse mai puţin calitative”, susţin agricultorii.
Potrivit acestora, infrastructura de transport şi depozitare este insuficientă şi este pusă sub o presiune constantă.
„Deşi aparent blocajele logistice semnificative din port s-au diminuat, acest lucru, este doar pentru că s-a interzis accesul în Port Constanţa fără programare şi rezervare la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, forţând să se pună presiune pe depozitare şi transport. Totodată, operaţionalizarea în România a culoarelor de solidaritate cu Ucraina, a permis pe de o parte, tranzitarea produselor pe teritoriul României cu destinaţia comerţ intracomunitar, dar şi import din Ucraina în Moldova, importarea din Moldova în România, ca fiind produse agricole în documente de origine Moldova, deşi erau produse din Ucraina, transportate inclusiv prin mijloace de transport din Ucraina”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Potrivit documentului, de altfel, „s-a făcut export în state terţe prin România, creând astfel premise pentru descărcarea unor cantităţi importante în ţara noastră şi pentru care riscăm să pierdem încrederea partenerilor noştri consacraţi pentru că a fost amestecată cu marfă Ucraina care nu îndeplineşte aceleaşi criterii precum cea produsă în UE”.
Potrivit acestora, aşa-numita compensare a cauzelor create de importurile din Ucraina în sumă de cca 40 milioane de euro, reprezintă 1-2% din pagubele create fermierilor şi statului român.
„Deşi sumele sunt extraordinar de mici, nici măcar acestea nu au fost încasate până în ziua de astăzi. Este clar că nu sunt şi nu vor fi acordaţi bani suficienţi pentru compensarea pierderilor cauzate”, mai arată fermierii.
Aceştia cer o serie de măsuri:
1. Prelungirea imediată a interdicţiei după 15.09.2023 de import din Ucraina şi alte state, dar care are provenienţă din Ucraina a Grâului, Orzului, Porumbului, Floarea Soarelui, Rapiţă şi Ulei, pe întreaga durată a războiului şi înăsprirea condiţiilor pentru a se asigura că se respectă. Înregistrarea contractelor într-o bază de date verificabilă şi să nu se poată modifica sau adăuga acte adiţionale/anexe pentru creşterea cantităţilor agreate iniţial, începând cu 15.09.2023 să nu mai fie permis prin nici un tertip;
2. Măsuri de securizare suplimentară (sigilare şi monitorizare), controale direct în vamă pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislaţia europeană şi prezentarea publică, constant a rezultatelor analizelor;
3. Aprobarea în Consiliul de Miniştri din 18.09.2023 a derogărilor pentru obligaţia de a lăsa 5% din teren pârloagă, GAEC 7 şi GAEC 8;
4. Stoparea demersurilor de modificare a procedurii cu recomandările operaţionale destinate operatorilor vamali şi economici pentru uşurarea accesului produselor agricole din Ucraina şi păstrarea condiţiilor şi regulilor existente până la 1 ianuarie 2022;
5. Urgentarea aprobării în Guvern a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă Credit Agricol până la sfârşitul lunii Septembrie 2023 şi intrarea în vigoare începând cu 1.10.2023 pentru a sprijini fermierii din România să îşi continue activitatea şi poată înfiinţa culturile din noul an agricol.
„În cazul nefericit în care până la 1.10.2023 nu se vor implementa cele 6 măsuri precizate anterior solicităm tuturor conducătorilor României să ia decizie unilaterală de interdicţie aşa cum au procedat şi vor proceda Polonia şi Ungaria, după 15.09.2023 şi orice e nevoie pentru a nu se eluda şi rămâne în aceeaşi situaţie gravă, agricultorii şi cooperativele din România”, afirmă semnatarii scrisorii.
Aceştia anunţă că, în caz contrar, majoritatea agricultorilor şi cooperativelor agricole vor intra în grevă generală într-un număr masiv şi vor bloca Portul Constanţa şi toate vămile din ţară pe perioadă nelimitată.