EY: România se află într-o poziție atractivă pentru investitorii străini. Am depășit Ungaria

EY: România se află într-o poziție atractivă pentru investitorii străini. Am depășit Ungaria

România a rămas o destinație preferată pentru investitori, în Europa de Est, după doi ani de pandemie și având în vedere situația din Ucraina, arată un studiu EY.

România s-a clasat pe locul al 16-lea (4%) din 32 de țări în clasamentul țărilor cele mai atractive pentru investiții în 2022, depășind țări precum Ungaria (2%) şi Republica Cehă (2%) și se află aproape de Polonia, al cărei procentaj este de 6%.

În 2022, 56% dintre companiile străine intenționează să înființeze sau să își extindă operațiunile din România, ceea ce ne plasează pe locul al patrulea, la egalitate cu Franța și în urma Portugaliei (62%), Lituaniei (60%) și Regatului Unit (58%). Totodată, România se situează deasupra mediei europene, care este de 53%.

ADVERTISING

Cu toate acestea, România ar trebui să își concentreze atenția asupra perspectivelor pe termen lung, în următorii trei ani, având în vedere prognozele, care arată că atractivitatea va scădea de la 41% în 2021 la 34% în 2022.

Totuși, actuala situație ar putea da naștere unui paradox, deoarece România are multe oportunități în viitor.

  • Una dintre ele este relocarea companiilor din Ucraina. România este într-o poziție privilegiată la nivel european în ceea ce privește planurile liderilor executivi de a își reloca serviciile de asistență pentru întreprinderi și funcțiile de lanțuri de aprovizionare în Europa (operațiuni de „reshoring” și „nearshoring”) pentru a reduce la minimum impactul viitoarelor perturbări.
  • La nivel european, Bucureștiul se poziționează pe locul al 25-lea din 44 de orașe, depășind capitale precum Budapesta, Vilnius, Riga, dar și importante orașe europene, precum Munchen, Porto, Rotterdam, Geneva, Valencia.
ADVERTISING

În 2021, București a fost în mod clar cel mai vizat oraș din România pentru ISD, conducând clasamentul cu 38,9%, în timp ce regiunea vestică a însumat 19,5% din investițiile străine directe, singurii reprezentanți fiind județele Arad și Timiș.

Cu toate acestea, decalajul dintre regiunea de Vest și București poate fi aproape egal din punctul de vedere al planurilor investitorilor pentru acest an. Aproape un sfert din viitoarele investiții în România (24%) va fi atras de regiunea Vest, principalul județ din această zonă fiind Sălaj, cu 9% din investiții, urmat de Arad, Timiș și Bihor, toate cu câte 5%.

ADVERTISING

Muntenia se situează pe locul al treilea, Argeș și Prahova fiind singurele reprezentante, fiecare cu câte 3,5% din investițiile totale. Pe de altă parte, zona nord-estică a României este reprezentată de județul Neamț (1,8%) și județul Suceava (1,8%).

În partea de sud a României, singurul județ care va atrage investiții, potrivit respondenților, este Teleorman, cu 1,8% din total.

Diferit de anul trecut este faptul că județe precum Sibiu, Brașov sau Ilfov nu reprezintă destinații pentru investiții în opinia investitorilor.

  • În prezent, România este cea mai dorită destinație pentru investiții în 2022 în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare și logistică.
  • Diferența majoră față de anul trecut rezidă în creșterea popularității serviciilor de asistență pentru întreprinderi, care au depășit producția. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de proiectele de cercetare-dezvoltare, de pe locul al șaptelea în 2021, pe locul al patrulea în 2022.

În 2021, investitorii considerau că principalele trei priorități cărora România trebuie să le acorde atenție sunt: sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, încurajarea politicilor și atitudinilor de protecție a mediului și creșterea calității și a valorii adăugate a produselor.

În 2022, principalele două priorități au rămas aceleași, subliniind un mesaj puternic către sectoarele public și privat din România și anume că IMM-urile și mediul trebuie să rămână temele cele mai importante. Totuși, în 2022, a treia poziție este ocupată de inovație și sectorul tehnologiilor avansate. Această temă a urcat opt poziții comparativ cu anul trecut.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇