Dolarul coboară la minimul ultimilor trei ani după ce democrații au preluat controlul Senatului american

Dolarul coboară la minimul ultimilor trei ani după ce democrații au preluat controlul Senatului american
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dolarul a ajuns aproape de cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, după ce democrații au preluat controlul Senatului SUA.

Piețele valutare au fost în mare parte neperturbate de scenele violente din Washington, după ce susținătorii președintelui Donald Trump au luat cu asaltat Capitoliul, informează Reuters.

Analiștii consideră că Senatul controlat de democrați ar fi un rezultat pozitiv pentru creșterea economică la nivel global și, prin urmare, pentru evoluția activelor de risc, dar va influența negativ obligațiunile și dolarul, pentru că bugetul SUA și deficitele comerciale vor crește în continuare.

ADVERTISING

Indicele dolarului a crescut cu 0,1% până la 89,444 în Asia, dar a rămas aproape de cel mai scăzut nivel peste noapte, de 89,206, un nivel neîntâlnit din martie 2018.

„Dolarul va rămâne mai slab față de monede precum dolarul australian și cele de pe piața emergentă”, a declarat Masafumi Yamamoto, strateg șef valutar la Mizuho Securities din Tokyo.

Dolarul australian a scăzut cu 0,1%, până la 77.950 de cenți în SUA, după ce a atins miercuri un maxim al ultimilor aproape trei ani.

Euro s-a menținut la 1,23260 dolari, după ce a urcat miercuri la 1,2349 dolari pentru prima dată din aprilie 2018.

ADVERTISING

Yuanul a fost în mare parte stabil, la 6,4596 pe dolar, iar lira sterlină a scăzut cu 0,2%, la 1,3589 dolari.

Totodată, bitcoin a marcat joi un record de 37.400 de dolari.

Citeşte mai multe informaţii despre evenimentele incredibile din capitala SUA:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇