Efecte colaterale ale pandemiei de coronavirus lasă urme de durată în toate domeniile vieţii. Dar un grup se simte în mod special pierdut şi lăsat în urmă.
Cu siguranţă nu sunt prima care stă într-o încăpere întunecoasă şi observă cum săgeata indicelui bursier arată abrupt în jos. Să stai şi să vezi cum se prăbuşeşte indicatorul e una, dar aici e vorba de mai mult decât de bani pierduţi.
Pentru o tânără de 23 de ani, care tocmai şi-a terminat sudiile universitare, această săgeată reprezintă pierderea şanselor.
Am avut un sentiment de panică pe când mă uitam la acea săgeată care s-a prăbuşit brusc în februarie 2020. În acel moment, mi-a devenit clar că şansele mele de a găsi rapid un loc de muncă după terminarea studiilor de master s-au diminuat dramatic.
În discuţii online, noi, colegii de promoţie, ne-am împărtăşit aceleaşi temeri. Vom sfârşi ca ultima promoţie de absolvenţi, cea din 2008, care a fost victima unei prăbuşiri a pieţelor. Chiar dacă pe atunci eram încă destul de tineri, ştim cu toţii poveştile lor de groază.
Noroc în nenoroc
Între timp măcar valoarea acţiunilor a mai crescut, ceea ce poate fi o mângâiere pentru cei dintre noi care au investit în astfel de hârtii. Dar pentru cei care se află în căutarea primei lor slujbe, situaţia este în continuare lipsită de speranţă.
Majoritatea celor de vârsta mea sunt conştienţi că, de fapt, sunt norocoşi în aceste vremuri de pandemie. Dat fiind că suntem tineri, riscul să ne îmbolnăvim grav sau chiar să murim este relativ redus.
Dar uneori am senzaţia că marile probleme cu care se confruntă acum generaţia mea sunt parcă trecute cu vederea din acest motiv.
Efectele secundare ale pandemiei, în special asupra economiei, şi implicit a angajării absolvenţilor universitari, sunt ca o lovitură în plină figură. Scriu acestea fiindcă cei care şi-au încheiat în acest an sau anul trecut studiile au făcut-o în condiţii şi mai precare decât precursorii din 2008.
Taxele de studii sunt, în ţările în care acestea se percep, mai mari ca niciodată.
La acestea se adaugă cheltuielile de întreţinere în oraşele universitare, în special chiriile, care au crescut galopant. Îmi este greu să le explic oamenilor mai în vârstă, care romanţează adesea viaţa de student, cât de stresantă este viaţa astăzi la multe universităţi, ce competiţie acerbă domneşte pretutindeni. Şi cu ce presiuni ne confruntăm din partea angajatorilor, care au pretenţii tot mai mari.
Toate acestea erau deja în această stare înainte ca pandemia să afecteze grav numeroase branşe şi să devină brusc imposibil ieşitul din locuinţă în numeroase locuri.
Absolvenţii actuali se confruntă cu o piaţă a muncii în care se dau adevărate bătălii, fără precedent din 2008 încoace. Mase de tineri în căutarea unui job, atât proaspeţi absolvenţi de facultate cât şi cei care au fost daţi afară din pricina crizei, sau cărora slujbele promise le-au fost anulate, aplică pentru aceleaşi, foarte puţine, locuri de muncă scoase la concurs.
Este insuportabil
O prietenă care se luptă pentru un contract de angajare nelimitat a formulat situaţia foarte clar: este adesea insuportabil să scrii atâtea cereri de angajare în toiul unei pandemii.
Căutarea unei slujbe este o sarcină care presupune o stare de spirit pozitivă şi un obraz gros şi în vremuri normale. Cu atât mai dificilă este căutarea unui loc de muncă atunci când suferi, concomitent, de izolare socială, plictiseală şi lipsa activităţii fizice.
Promoţia de criză 2008 putea măcar să se distreze în baruri şi crâşme, să uite de necazuri.
La fel îmi merge şi mie. Timpul trece mai degrabă încet când doar stai şi scrii cereri de angajare. Când mă uit în calendar, mă deprim, fiindcă îmi dau seama cât timp a trecut de la ultima slujbă pe care am avut-o. Este apăsător sentimentul că eu şi întreaga mea generaţie am pierdut deja enorm.
Tinerii în căutare de lucru trebuie sprijiniţi
Politicienii trebuie să încerce acum să stimuleze economia şi să încurajeze angajarea tinerilor peste tot unde este posibil. Şi angajatorii pot avea o contribuţie importantă: stresul pe care-l resimt cei în căutarea unui loc de muncă este provocat în mare parte de tratamentul adesea dezonorant la care sunt supuşi.
Majoritatea celor care-şi caută un job nu vin cu pretenţii exagerate. Dar un răspuns pozitiv sau un refuz prompt ar reduce stresul şi le-ar conferi tinerilor mai multă siguranţă.
Mă tem că pandemia va produce un strat social care se va confrunta cu dificultăţi ani la rând, făcând ca problema inechităţii între generaţii să se agraveze. Urmările pe termen lung pentru posibilităţile de câştig şi perspectiva de viaţă a promoţiei 2008 sunt bine documentate. Acestea răpesc somnul multor absolvenţi de facultate.
Salome Gongadze este originară din Kiev, a absolvit la începutul anului 2020 prestigioasa London School of Economics şi îşi caută de mai bine de un an un loc de muncă în SUA.
Citeşte şi:
