Cîțu recunoaşte că a fost prea optimist când ne ”vindea un mic secret”, cu o creștere economică de două cifre

Cîțu recunoaşte că a fost prea optimist când ne ”vindea un mic secret”, cu o creștere economică de două cifre

La jumătatea lunii iulie, în timp ce-și făcea campanie prin țară la filialele PNL pentru a-i convinge pe liberali să-l voteze la șefia partidului, Florin Cîțu anunța că România e în cărți să aibă o creștere economică de două cifre.

„Noi toţi suntem aici pentru că noi credem în liberalism şi credem că doar prin liberalism putem să dezvoltăm România. Am arătat în aceste câteva luni de guvernare că dacă investeşti – şi apropo, anul acesta, primul trimestru, este pentru prima oară în istorie în ultimii 30 de ani când creşterea economică se datorează în totalitate investiţiilor. Nu a mai fost niciodată aşa ceva! Am schimbat paradigma.

ADVERTISING

Arătăm că prin investiţii, ceea ce înseamnă liberalism pur, poţi să dezvolţi România. Ştiţi foarte bine, creşterea economică de anul acesta este estimată la a fi cea mai mare din Uniunea Europeană, 7,4%.

Vă vând un mic secret, urmează alte estimări, care vor duce creşterea economică aproape de două cifre. O să avem o creştere anul acesta puternică. Eu sper să se adeverească, să avem o creştere economică cu cel puţin 10% anul acesta, în 2021", declara Florin Cîţu, în fața liberalilor din Cluj, pe 18 iulie.

ADVERTISING

Între timp, Cîțu a obținut șefia partidului, dar USR PLUS a ieșit de la guvernare, Executivul funcționează interimar de săptămâni bune și chiar premierul spune că inclusiv PNRR-ul e în pericol, cazurile de Covid au explodat, localitățile au început rând pe rând să se închidă, deși același Cîțu promitea că economia rămâne deschisă și românii privesc cu groază mercurul termometrelor, amenințați de creșteri uriașe la facturile de energie și gaz.

În aceste condiții, Cîțu a fost întrebat miercuri de jurnaliști, după ședința de guvern, dacă nu a fost cumva prea optimist când a anunțat acea creștere de două cifre.

ADVERTISING

”În ceea ce privește creșterea economică de două cifre, da. Dar dacă ne uităm la estimarea de la începutul anului - 4,1% - ea va fi cu siguranță mult mai mare de atât. Deci poate că în timpul anului am supraestimat cu două cifre, dar ea va fi mult mai mare decât la începutul anului, ceea ce e în direcția pe care am anunțat-o eu”, a răspuns premierul.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇