CCR a respins legea care stabilește 11 salarii minime în funcție de studii și postul ocupat

CCR a respins legea care stabilește 11 salarii minime în funcție de studii și postul ocupat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea Constituţională a decis marţi, cu unanimitate de voturi, că Legea pentru stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului la nivel naţional este neconstituţională. Așadar, legea se întoarce în Parlament.

Legislativul a adoptat în iunie această lege, care introduce salariul minim diferențiat pentru angajați, în funcție de pregătirea profesională.

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma admiterii obiecţiei formulate de deputaţii PNL şi USR, judecătorii au constatat că Legea privind stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului la nivel naţional este neconstituţională, fiind încălcate prevederile art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

La începutul lunii iunie, Parlamentul a dat vot favorabil proiectului de lege pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională, corespunzător nivelului de calificare.

Potrivit unui amendament care aparţine preşedintelui Comisiei pentru Muncă, Adrian Solomon, legea garantează dreptul tuturor salariaţilor la plata unui salariu brut lunar, diferenţiat pe criteriul nivelului de studii, în cadrul unui program normal de lucru.

Conform unui alt amendament, articolul 2 prevede: „Cuantumul salariului brut lunar se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”.

Actul normativ stabileşte coeficienţii minimali de ierarhizare salarială pentru sectoare de activitate pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul acestora şi pentru care nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare.

ADVERTISING

Astfel, un angajat care are studii superioare finalizate și care și-a luat doctoratul în activitatea pe care o desfășoară trebuie să fie plătit cu cel puțin 4.460 de lei brut.

Ar exista 11 noi salarii minime, diferențiate în funcție de studii și postul ocupat, în loc de cele trei salarii minime din prezent (salariul minim pentru cei fără studii superioare, pentru cei cu studii superioare și pentru cei din construcții). 

Citește și:

Să revenim la cota progresivă? Iancu Guda spune că nu are rost: Impozitul din salariu reprezintă sub 3% din veniturile statului. Se va încuraja plata la negru!

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇