Deputatul Beniamin Todosiu și senatorul Andrei Postică au depus o inițiativă legislativă ce prevede ca activitățile economice desfășurate de persoane fizice pe contracte de tip PFA (persoană fizică autorizată) să constituie vechime în muncă.
„Propunerea legislativă face o reparație morală și legală pentru persoanele fizice autorizate, care desfășoară o activitate economică și își plătesc toate taxele și impozitele legale, dar activitatea nu le este considerată vechime în muncă.
Inițiativa a pornit de la cazul unui cetățean din Alba Iulia, care este unul dintre cei mai apreciați ghizi turistici din municipiu. Când a vrut să aplice pentru un post în cadrul centrului de informare turistică din subordinea municipalității, a constatat că activitatea pe care a prestat-o timp de mulți ani ca ghid nu e considerată vechime în muncă, deoarece a funcționat ca Persoană Fizică Autorizată”, afirmă deputatul USR PLUS Beniamin Todosiu într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, 22,6% din populația activă a României lucrează pe cont propriu sau ca lucrători familiali neremunerați.
În expunerea de motive, parlamentarii USR PLUS arată că necesitatea intervenției legislative este justificată de lipsa unui astfel de articol în lege, care de-a lungul timpului a descurajat activitatea PFA-urilor sau le-a discriminat.
În consecință, faptul că nu există în lege un articol care să menționeze că activitatea unui PFA se consideră vechime în muncă a dus la două tipuri de interpretări distincte:
- PFA-uri care lucrează ca PFA, cotizează la sistemul de pensii, asigurări de sănătate și impozit pe venit și își desfășoară activitatea pur și simplu;
- PFA-uri care, din cauza acestei prevederi din legislație, s-au auto-angajat, la recomandarea experților contabili, pe salariul minim pe economie și astfel au ajuns în situația în care lunar plătesc 2 rânduri de taxe către stat.