A fost lansată licitația pentru șoseaua ocolitoare a orașelor Bușteni și Azuga. Cât vor costa cei 9,5 km și în câți ani vor fi gata

A fost lansată licitația pentru șoseaua ocolitoare a orașelor Bușteni și Azuga. Cât vor costa cei 9,5 km și în câți ani vor fi gata

Consiliul Judeţean Prahova a lansat licitaţia pentru şoseaua ocolitoare a oraşelor Azuga şi Buşteni de pe Valea Prahovei, tronson care ar urma să decongestioneze Drumul Naţional 1, supraaglomerat în fiecare weekend, dar şi la început şi final de vacanţe.

Conform unui comunicat dat publicităţii vineri de Consiliul Judeţean Prahova, termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei pentru proiectul „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga – Buşteni“ este 23 februarie 2023.

Tronsonul ocolitor va avea o lungime de 9,434 kilometri şi va fi finalizat în trei ani. 

ADVERTISING

„Şoseaua va avea două benzi şi va începe de la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3  între Sinaia şi Poiana Ţapului - DN1 (km. 126+640), având finalul în Azuga, la intrare în DN1 (km. 136 +100 prin stânga). Lucrările presupun construirea părţii carosabile, a unui semitunel, a unui viaduct, a 11 poduri peste râul Prahova, a două pasaje subterane şi a altor două supraterane, intersecţii simple cu străzile locale şi giratorii la intersecţia cu DN1, lucrări de apărări de maluri, terasamente şi de consolidare versanţi”, informează Consiliul Judeţean Prahova. 

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Valoarea estimată a drumului este de 838 milioane lei, iar finanţarea este asigurată de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., din fonduri europene – prin Programul Operaţional de Transport 2021-2027.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇