Uzina Mercedes de la Sebeș va construi motoare destinate vehiculelor electrice

Uzina Mercedes de la Sebeș va construi motoare destinate vehiculelor electrice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul auto german Mercedes-Benz a prezentat miercuri un plan în valoare de peste un miliard de euro destinat adaptării capacităţilor sale globale de producţie la fabricarea de sisteme de propulsie electrice, incluzând asamblarea de baterii, motoare şi punţi electrice, începând din 2024.

Uzina de la Sebeș este menționată în proiect.

Astfel, uzinele Mercedes de la Kamenz şi Untertuerkheim, Germania, precum şi cea de la Beijing, China, care produc deja baterii destinate modelelor electrice şi hibride, vor produce bateriile destinate modelelor construite pe viitoarele platforme MMA şi MB.EA, în timp ce o altă uzină dedicată producţiei de baterii la Koelleda, Germania, aşteaptă sprijinul guvernului regional, transmite Reuters.

ADVERTISING

De asemenea, uzinele Mercedes de la Untertuerkheim, Beijing şi Sebeş (România) vor construi motoare electrice destinate vehiculelor care vor fi construite pe viitoarele platforme MMA şi MB.EA, în timp ce uzinele Mercedes de la Hamburg şi Untertuerkheim vor rămâne principalele unităţi responsabile pentru asamblarea de punţi şi componente electrice.

"Nu există nicio uzină care să nu fie inclusă" în acest plan, a declarat directorul de producţie de la Mercedes-Benz, Joerg Burzer.

Echipa managerială şi reprezentanţii angajaţilor vor ajunge la un acord, până în luna iunie, cu privire la tranziţia uzinelor europene spre producţia de vehicule electrice, astfel că uzina de la Sindelfingen (Germania) va deveni cartierul general pentru producţia de vehicule high-end bazate pe platforma AMG.EA, în timp ce uzinele de la Bremen (Germania) şi Kecskemet (Ungaria) vor fi responsabile pentru principalele modele de lux, iar uzinele de la Rastatt (Germania) şi Kecskemet pentru vehiculele de tip entry-level.

ADVERTISING

Grupul Mercedes-Benz şi-a pus la punct uzinele de asamblare astfel încât acestea să poată produce atât vehicule cu motoare pe combustie, cât şi vechile electrice pe aceleaşi linii de producţie, însă asamblarea de baterii şi motoare pe aceeaşi linie este ceva mai complicată, a precizat Joerg Burzer.

Cu toate acestea, multe dintre uzinele care produc componente vor continua să fabrice piese pentru automobilele cu motoare pe combustie atât timp cât va exista cerere, în condiţiile în care producătorul german de automobile de lux mizează pe tranziţia la vânzarea în exclusivitate de automobile electrice la sfârşitul acestui deceniu "atunci când condiţiile de piaţă vor permite acest lucru".

ADVERTISING

Unitatea de producţie "Star Assembly" din Sebeş (judeţul Alba) este o componentă importantă a reţelei de producţie pentru trenurile de rulare ale vehiculelor produse de concernul german Mercedes-Benz.

Producţia în unitatea din Sebeş a început cu asamblarea cutiilor de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte şi transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz, iar din 2020 se asamblează şi varianta pentru vehicule hibrid, o etapă importantă către producţia de vehicule prietenoase cu mediul, fără emisii de carbon.

Unitatea de montaj şi producţie SC Star Assembly SRL din Sebeş este, alături de unitatea SC Star Transmission din Cugir, o componentă importantă a reţelei de producţie pentru trenurile de rulare ale vehiculelor produse de concernul german Mercedes-Benz.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇