Cea mai recentă cerere de brevet a Ford arată o nouă modalitate bizară prin care mașinile cumpărate prin leasing ar putea fi recuperate în viitor dacă proprietarii lor nu plătesc la timp.
Cererea de brevet a fost depusă în august 2021, dar nu a fost publicată până săptămâna trecută. Aceasta arată că Ford este interesată să construiască un sistem care să permită unei mașini să blocheze accesul șoferului, dacă acesta nu își plătește rata la timp, scrie Business Insider.
Ford spune că acest sistem ar fi o soluție la problema proprietarilor de mașini care sunt în urmă cu plățile, ”nu sunt cooperanți” și încearcă să „împiedice operațiunea de reposedare a mașinii”.
În cererea de brevet, Ford spune că vor exista inițial câteva atenționări minore care ar provoca „disconfort” proprietarului vehiculului.
Dacă un șofer ignoră avertismentele despre ratele neplătite, sistemul va dezactiva unele funcții, precum controlul vitezei de croazieră, GPS-ul, aerul condiționat și radioul.
De asemenea, computerul de bord ar putea determina mașina să înceapă să emită un „sunet neîncetat și neplăcut” ori de câte ori șoferul se află la volan.
Iar dacă proprietarul va continua să ignore aceste avertismente și să nu plătească, mașina ar putea să blocheze automat ușile. Acestea ar putea fi blocate doar în weekend, pentru a nu afecta capacitatea proprietarului de a lucra în timpul săptămânii pentru a câștiga bani cu care să plătească ratele.
Alternativ, mașina ar putea defini o zonă în jurul casei șoferului, iar persoana ar putea să folosească vehiculul numai în acea zonă.
Mai mult, mașina poate lua măsuri drastice în cazul în care proprietarul continuă să nu plătească ratele. Aceasta ar putea să se conducă singură până într-un loc de unde poate fi tractată.
De asemenea, s-ar putea conduce singură până la o agenție de recuperări auto sau la un centru de depozitare a mașinilor ridicate.
În cazul în care prețul de piață al mașinii ajunge să fie mai mic decât cel de recuperare, aceasta s-ar putea duce singură până la cel mai apropiat depozit de fiare vechi.