Ford pregăteşte 7 noi modele electrice în Europa

Ford pregăteşte 7 noi modele electrice în Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Producătorul auto american Ford a dezvăluit planurile sale pentru lansarea a şapte noi modele de automobile electrice în Europa, un centru de asamblare a bateriilor în Germania şi o societate mixtă de producţie de celule de nichel în Turcia.

”Drumul nostru către un viitor complet electric este o necesitate absolută pentru Ford, pentru a satisface nevoile de mobilitate ale clienţilor într-o Europă aflată în transformare”, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford pentru Europa, citat de Reuters.

Ford va introduce pe piaţă trei noi vehicule electrice pentru pasageri şi patru noi vehicule electrice comerciale, în Europa, până în 2024, adăugând că intenţionează să vândă peste 600.000 de vehicule electrice în regiune până în 2026.

ADVERTISING

Acest lucru, a spus Ford, va ajuta compania să-şi atingă obiectivul global de a vinde peste 2 milioane de vehicule electrice pe an şi de a obţine o marjă de profit operaţional ajustată de 10% până în 2026.

Actualizarea strategiei pentru Europa vine la scurt timp după ce Ford a anunţat o investiţie de 50 de miliarde de dolari pentru a porni electrificarea gamei sale, care include şi funcţionarea unităţii sale de vehicule electrice separat de afacerea grupului cu automobile cu combustie internă.

Ca parte a strategiei sale, Ford şi-a extins parteneriatul existent cu Volkswagen, în baza căruia producătorul auto american va fabrica un al doilea vehicul electric pentru piaţa europeană pe baza platformei rivalului său german.

ADVERTISING

Prin urmare, Ford îşi va dubla volumul planificat de vehicule care urmează să fie produse pe baza platformei modulare de propulsie electrică a Volkswagen, cunoscută sub numele de MEB, la 1,2 milioane de unităţi pe o perioadă de şase ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇