Chinezii și-au cumpărat automobile de lux, în ciuda pandemiei, așa că profitul BMW și-a revenit

Chinezii și-au cumpărat automobile de lux, în ciuda pandemiei, așa că profitul BMW și-a revenit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Constructorul auto german BMW a raportat miercuri o creştere de aproape 10% a profitului operaţional în trimestrul al treilea, graţie revenirii cererii chineze pentru automobile de lux.

De asemenea, şi-a reconfirmat previziunile chiar dacă un nou val de infecţii cu coronavirus traversează Europa şi SUA, transmite Reuters.

În perioada iulie-septembrie 2020, profitul înainte de taxe al BMW a crescut cu 9,6% până la 2,46 miliarde de euro, graţie unei creşteri cu 8,6% a livrărilor de automobile de lux. Marja de profit operaţional a revenit şi ea pe creştere, cu un avans de 6,7% în trimestrul al treilea, de la o scădere de 10,4% în trimestrul al doilea.

ADVERTISING

În total, livrările de vehicule marca BMW au crescut cu 9,8% în trimestrul al treilea al acestui an, în special datorită unei creşteri de 31% în China, care a permis contracararea unei scăderi de 15,7% în SUA, unde cererea de automobile BMW a fost afectată de pandemia de coronavirus.

Datorită celor patru mărci ale sale - BMW, MINI, Rolls-Royce şi BMW Motorrad -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. Reţeaua de producţie a BMW Group cuprinde 31 de facilităţi de producţie şi asamblare în 15 ţări. Compania are o reţea globală de vânzări în peste 140 de ţări.

ADVERTISING

Anul trecut, BMW Group a vândut, la nivel mondial, peste 2,52 milioane de automobile şi mai mult de 175.000 de motociclete. Totodată, în anul fiscal 2019, profitul brut al companiei a fost de 7,118 miliarde de euro, iar veniturile au fost de 104,210 miliarde de euro.

În România, constructorul german a livrat, în 2019, un număr de 3.112 automobile BMW şi MINI, un nou record pentru prezenţa BMW Group în România.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile de auto de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇