Ucraina va participa la programul Uniunii Europene de cumpărare în comun de gaze de pe pieţele globale şi are ca obiectiv să achiziţioneze 2 miliarde de metri cubi de combustibil…
Economie
Știri și analize economice despre criza economică, șomaj, inflație, investiții, profit, afaceri. Citești și despre autostrăzi, drumuri, prețuri, scumpiri, pensii și deficitul bugetar.
Șeful ANPC critică încercarea BNR de a-i prelua din atribuții: Deranjăm probabil anumite interese
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat joi că nu i s-ar părea justificată o preluare a protecţiei consumatorilor de servicii bancare de către BNR.„Absolut –…
Ce beneficii poate oferi un copiator afacerii dumneavoastră
Indiferent că dețineți o afacere de amploare sau că tocmai v-ați demarat propria afacere, un copiator poate oferi multiple beneficii. Conform cercetărilor, peste 82% dintre micile întreprinderi eșuează din motive…
Ce spune Auchan despre taxa pe casele Selfpay pe care și-o dorește PSD
După ce PSD a venit cu ideea de a taxa casele de marcat de tip Selfpay, unde clientul îşi scanează singur produsele luate de la supermarket, avem şi un punct…
3 tipuri de responsabilități pe care le ai ca antreprenor și cum să le gestionezi eficient
Oamenii se gândesc adesea că antreprenorii sunt, de fapt, „stăpânii propriului destin”. Dar ce presupune cu adevărat antreprenoriatul? Care sunt diferitele responsabilități și roluri antreprenoriale? Conceptul de antreprenoriat a devenit…
Practici eficiente pentru gestionarea echipelor hibride
Locurile de muncă au devenit din ce în ce mai fluide de când angajatorii le permit angajaților să lucreze mai ales de acasă și să vină la birou doar în…
Fermierii vând laptele sub 2,5 lei și acuză supermarketurile care din lăcomie cer până la 9,5 lei pe litru
Directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci “HolsteinRo”, Ionuţ Lupu, se plânge că fermierii vând litrul de lapte între 2,1-2,5 lei, în timp ce în supermarket acesta variază între 6,9…
Ruperea de Kanye West costă Adidas sute de milioane de euro. Va avea primul an cu pierderi din ultimele 3 decenii
Adidas a raportat o pierdere mare în trimestru patru şi şi-a redus dividendele, după încetarea costisitoare a parteneriatului cu marca Yeezy a rapperului Kanye West. Iar pentru 2023 compania anticipează…
Enel vinde grecilor afacerea din România cu 1,26 miliarde de euro
Grupul italian de utilităţi Enel a anunţat, joi, că îşi va vinde operaţiunile din România către grupul grec Public Power Corp (PPC) pentru 1,26 miliarde de euro, în cadrul unui…
Manuela Maftei, absolventă EMBA: „Tranziția de la angajat la soloprenor implică adaptare continuă”
Soloprenoriatul a devenit o tendință în creștere pe plan global și este tot mai prezentă inclusiv în România. Cu toate acestea, trecerea de la statutul de angajat la cel de…
Ciolacu anunță „un posibil faliment” pe piața RCA, întrebat de scumpirea polițelor
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a vorbit miercuri despre un posibil anunț al unui faliment pe piața RCA, dar că e convins că ASF și Guvernul vor gestiona…
5 motive pentru care merită să participi la Angajatori de TOP Timișoara
Știm cât de greu poate fi să iți cauți un job sau să aplici într-un domeniu de viitor. Poți să îți ușurezi muncă dacă participi la un eveniment de carieră dedicat studenților, absolvenților sau persoanelor…
Cum s-a schimbat piața comerțului electronic după un an de război, criză energetică și inflație și care sunt tendințele pentru anul 2023
Piața comerțului electronic european, dominată de femei (56%), s-a consolidat în anul 2022, chiar și în condițiile de război, criză energetică și inflație, iar cea din România a urmat tendințele…
Vodafone a deschis primul magazin EasyTech
Vodafone a lansat primul magazin EasyTech marcând, astfel, începutul unei noi etape din procesul de transformare într-o companie de tehnologie, care presupune regândirea experienței oferite clienților în întregul lanț de…
European Digital Commerce: speakeri internaționali renumiți vin la cel mai important summit de comerț al primăverii - 4 mai, Marriott
Evenimentul European Digital Commerce (EDC), hosted by VTEX și Amazon Web Services, a devenit unul marcant pentru întreaga industrie de retail din regiune, reunind în ultimii ani sute de specialiști,…
Una caldă, alta rece pentru românii cu credite: ROBOR scade ușor, dar IRCC crește și va atinge vârful în aprilie
După maximul atins în luna octombrie, de 8,21%, indicele ROBOR la trei luni este în scădere, astfel că a ajuns acum la 6,95% pe an. Asta înseamnă că românii care…
Top indicatori de sustenabilitate ai mediului pe care îi poți atinge prin închirierea de uniforme cu Lindstrӧm
Conform Oracle, 91% dintre liderii de afaceri doresc să-și sporească investițiile în sustenabilitate.Compania Lindstrӧm, un real susținător al economiei circulare și colaborative, răspunde acestor nevoi și oferă servicii accesibile, orientate…
ANAF tot nu a stabilit dacă OMV va plăti taxa de solidaritate. Heiuș: E o acțiune mult mai complexă și mai dificilă decât ne-am imaginat la început
Inspectorii de la Antifraudă încă analizează şi verifică modelul de business pe care l-a avut OMV anul trecut, a declarat miercuri preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş.…
Pensia specială medie este de 5 ori mai mare decât pensia obișnuită din România
În România există aproape 207.000 de persoane care primesc pensie specială. Aceasta este, în medie, de 8.800 de lei pe lună, de cinci ori mai mare decât cea a pensionarilor…
Un litru de lapte costă în România de două ori mai mult ca în Polonia și e mai scump și ca în Franța
România are cel mai mare preţ când vine vorba de laptele proaspăt, un produs care se găseşte zilnic în coşul de cumpărături. Un litru de lapte proaspăt, integral (echivalentul a…


















