Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, trage un semnal de alarmă referitor la starea personalului medical, care se simte hărţuit şi epuizat, subliniind că e vorba de aceiaşi medici şi asistente care tratau pacienţii de Covid şi când existau 300 de cazuri zilnice, şi acum când avem peste 3.000.
În plus, acum secţiile de Terapie Intensivă sunt pline, iar formele grave de boală sunt mai des întâlnite.
"Dacă la început erau mai multe cazurile care erau asimptomatice, acum predomină cazurile care sunt forme moderate și severe, lucru care ne încarcă foarte mult activitatea și ne epuizează (...)
În Terapie Intensivă nu mai avem locuri, decât un singur pat pentru patologia pediatrică COVID, pe care, sincer să fiu, sperăm să nu-l ocupăm niciodată. În rest, paturile de terapie intensivă și secțiile de terapie intensivă de la noi sunt puse sub presiune. Mai avem câteva locuri libere la secția mobilă de unitate de terapie intensivă de la spitalul județean"", a declarat Cristian Oancea, vineri seara, la TVR.
La ATI se fac două gărzi pe săptămână de 6 luni
Medicul atrage atenţia că personalul din spitale este epuizat şi se simte hărțuit de oamenii care refuză să respecte măsurile de prevenţie şi acuză o "dictatură medicală".
"Este hărțuit de indolența unor grupări de oameni care nu respectă regulile. Suntem la limita puterilor noastre, să spunem așa, și ați observat că toamna este abia la început și numărul de cazuri crește vertiginos.
Practic, mai ales pe zona de terapie intensivă, gândiți-vă, de atâtea luni de zile, 5-6 luni de zile, ei fac două gărzi cel puțin pe săptămână și, din nefericire, resursa umană este foarte limitată când vorbim de terapie intensivă", a subliniat dr Oancea situaţia grea în care se află colegii săi din ATI.
"Libertatea pe care noi o respectăm a fiecărui cetățean nu trebuie să afecteze sănătatea celuilalt"
Acum câteva zile, acelaşi medic a surprins opinia publică atunci când i-a criticat aspru pe cei care nu au respectat măsurile sanitare şi le-a transmis să nu vină la spital dacă se îmbolnăvesc.
"Acești oameni dau semnale foarte proaste, acești oameni care nu cred, nu poartă mască sau iau în derâdere toate aceste măsuri ale noastre, îi rugăm să nu mai vină la spital dacă fac COVID. Să se trateze cu tot felul de măsuri alternative, cu tot felul de terapii alternative. Dacă nu crezi, de ce să mai încarci sistemul sanitar?", a întrebat retoric Oancea.
Medicul a revenit aseară cu explicaţii referitoare la aceste afirmaţii:
"Am vrut să trag un semnal de alarmă că libertatea pe care noi o respectăm a fiecărui cetățean și individ nu trebuie să afecteze sănătatea celuilalt.
În al doilea rând, noi am depus un jurământ și suntem în spital și tratăm pacienții toți în aceeași măsură și egal. Dar când vedem practic acești oameni - un grup restrâns, de altfel - ne batjocoresc pe toți ceilalți și instituie anumiți termeni, cum ar fi de 'dictatură medicală', de 'purtat de botniță' - noi nu suntem procurori, noi nu suntem torționari, noi suntem medici și dorim un respect pentru ceea ce facem".
În plus, medicul explică munca din spatele tratării unui singur pacient.
"Pentru fiecare pacient care se infectează, în spatele lui sunt cel puțin 2-3 ambulanțieri, sunt cel puțin 2-3 colegi din triaj - medici și asistente și infirmiere, sunt cel puțin câțiva oameni în laboratorul de analize medicale și de imagistică și sunt cel puțin câțiva oameni pe secție, care, dacă are nevoie, să-l deservească și să-i salveze viața.
Deci, practic, în spatele fiecărui pacient se află cel puțin 8-10 cadre medicale. Și suntem același personal medical care a fost și la 300 de oameni și care suntem și la 3 mii de oameni", a precizat Cristian Oancea.
Amintim că sindicaliştii din Sănătate au declanşat, miercuri, cu ocazia Zilei Mondiale a Muncii Decente, un protest sub forma grevei japoneze, cerând, printre altele, remuneraţie corectă, securitate în timpul serviciului, participare activă în luarea de decizii şi egalitate de şanse. Sindicaliştii acuză epuizarea fizică şi psihică.
Citeşte şi: