92 de români au reușit să treacă din Israel în Iordania. MAE încearcă să îi aducă acasă

92 de români au reușit să treacă din Israel în Iordania. MAE încearcă să îi aducă acasă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că gestionează situaţia unui grup de 92 de români care au ajuns din Israel în Iordania şi că se fac demersuri pentru a se găsi modalităţi de repatriere a lor, prin curse aeriene operate de diferite companii.

”În contextul escaladării situaţiei de securitate din Israel şi Fâşia Gaza, urmare a demersurilor Celulei de Criză, convocată la data de 7 octombrie a.c. de către ministrul afacerilor externe, care activează în regim de permanenţă 24/7, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în coordonare cu Ambasada României la Tel Aviv şi Ambasada României la Amman, gestionează situaţia unui grup de 92 de cetăţeni români ajunşi pe teritoriul Iordaniei din Israel, care au solicitat sprijin pentru repatriere în contextul deteriorării situaţiei de securitate din statul Israel şi Fâşia Gaza.

ADVERTISING

Celula de Criză MAE, împreună cu Ambasada României la Amman, face demersuri pentru identificarea unor posibilităţi optime de repatriere pentru aceştia prin curse operate de diferite companii aeriene care operează zboruri către România”, a transmis, duminică, MAE.

Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Centralei MAE se va deplasa la Tel Aviv pentru a sprijini activitatea Ambasadei României la Tel Aviv şi a Oficiului de reprezentare al României la Ramallah.

Reamintim că două curse Tarom au luat din Israel 346 cetățeni români și străini, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

ADVERTISING

Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, la momentul debutului războiului, în Israel se aflau circa 900 de români, în marea lor majoritate pelerini, foarte puțini fiind veniți pentru alte tipuri de pachete turistice. Ei nu au raportat raportat probleme majore, niciun turist român nu este rănit, iar autoritățile locale fac eforturi susținute pentru a asigura protecția cetățenilor străini.

Ministerul Afacerilor Externe a ridicat sâmbătă, nivelul de alertă pentru Israel, în urma declanşării stării de război în zonă. România cere cetăţenilor săi să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, să părăsească ţara. În plus, le cere celor care intenţionau să plece în Israel să renunţe la planurile de călătorie.

ADVERTISING

Importante companii aeriene internaţionale au anulat zeci de zboruri către Tel Aviv, relatează Times of Israel. American Airlines, Air France, Lufthansa, Emirates, Ryanair şi Aegan Airlines se numără printre cele care au retras zborurile. TAROM a anunțat un zbor suplimentar de la Tel Aviv spre București, Wizz Air și-a anulat cursele.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările adresate cetăţenilor români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Statul Israel, disponibile aici.

Cetăţenii români se pot adresa Ambasadei României la Amman şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail amman@mae.ro şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Amman: +962 796 017 203.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇