Război în Israel: TAROM anunță un zbor suplimentar de la Tel Aviv spre București, Wizz Air și-a anulat cursele

Război în Israel: TAROM anunță un zbor suplimentar de la Tel Aviv spre București, Wizz Air și-a anulat cursele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania TAROM anunţă că în noaptea de sâmbătă spre duminică va fi operat un zbor suplimentar de la Tel Aviv la Bucureşti.

”Compania TAROM anunţă suplimentarea zborurilor dinspre Tel Aviv spre Bucureşti, în această seară – noaptea 7-8 octombrie 2023, cu zborul RO1156 care va opera la ora 00:05 (ora Israel) în data de 08 octombrie 2023”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.

Pentru achiziţionarea biletelor, cei interesaţi pot suna la Call Center (004) 021 9978, (004) 0800 500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pot accesa link-ul https://www.tarom.ro/en/tel-aviv#booking

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, pentru fluidizarea formalităţilor de îmbarcare, pasagerii care au biletele emise pot efectua formalităţile de check-in online accesând link-ul: https://digital.tarom.ro/ssci/identification?lang=en-GB.

De asemenea, zborurile Wizz Air către şi dinspre Tel Aviv de duminică, 8 octombrie, au fost anulate, a informat sâmbătă seara operatorul aerian.

"Ca urmare a situaţiei din Israel, am anulat zborurile către şi dinspre Tel Aviv de duminică, 8 octombrie. Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectaţi, prin e-mail sau SMS, şi le oferă opţiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum şi pentru cazare.

ADVERTISING

Recomandăm pasagerilor care şi-au rezervat biletele prin agenţii de turism sau platforme online să apeleze la acestea pentru modificări ale rezervărilor. Continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape şi suntem în legătură cu autorităţile relevante.

Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconvenient, subliniind că siguranţa şi securitatea pasagerilor, echipajelor şi aeronavelor sunt prioritatea sa numărul unu", se arată într-o declaraţie a reprezentanţilor companiei aeriene.

Israelul a anunțat sâmbătă că e în război după ce aripa armată a Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere în Gaza, a lansat peste 2.000 de rachete ce au lovit inclusiv clădiri din Tel Aviv.

ADVERTISING

Numărul israelienilor morți a ajuns la 200, și bilanțul negru e de așteptat să crească, având în vedere că mulți din peste 1.100 de răniți sunt în stare gravă. De asemenea, loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis 198 de palestinieni şi au rănit aproape 1.600.

Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, „la ora actuală, în Israel se află circa 900 de români, în marea lor majoritate pelerini, foarte puțini fiind veniți pentru alte tipuri de pachete turistice”. Ei nu au raportat raportat probleme majore, niciun turist român nu este rănit, iar autoritățile locale fac eforturi susținute pentru a asigura protecția cetățenilor străini.

ANAT recomandă ferm tuturor agențiilor de turism să suspende trimiterea de turiști în această zonă în săptămânile următoare, până la stabilizarea situației.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇