În ziua 1485 a războiului din Ucraina, forțele ruse au continuat atacurile puternice asupra mai multor regiuni.
În Odesa, numeroase clădiri, inclusiv un cămin universitar, au fost avariate în urma unui atac masiv cu drone. Trei persoane au fost rănite.
Două persoane au fost ucise și două rănite în atacurile asupra regiunilor Herson și Donețk. Forțele rusești au vizat infrastructura și zonele rezidențiale.
Rușii au vizat și regiunea Liov, lovind o clădire a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
Un atac cu dronă în apropiere de Novovolânsk, la 15 km de granița cu Polonia, a afectat o instalație energetică, provocând pene de curent și întreruperi ale alimentării cu apă.
O persoană a fost grav rănită și aproximativ 40.000 de consumatori au rămas fără electricitate în urma unui atac rusesc asupra infrastructurii din orașul Zaporojie.
De cealaltă parte, un bărbat a murit în urma unui atac ucrainean la Sevastopol, au anunţat autorităţile ruse, care au declarat că au doborât 27 de drone.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că pauza negocierilor dintre Ucraina, SUA și Rusia este temporară și se va încheia odată ce toate părțile implicate își vor coordona programele de lucru, în special SUA.
Însă Zelenski a anunțat că reprezentanți ai Kievului se vor întâlni sâmbătă în Statele Unite cu negociatorii americani pentru a relansa procesul diplomatic menit să pună capăt invaziei ruse.
Între timp, schimbul de prizonieri și de cadavre ale militarilor uciși pe front rămâne singura cale de colaborare între Moscova și Kiev. Cele două tabere schimbă, în medie, 1.000 de cadavre pe lună, a anunțat Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
Și o campanie online pro-rusă încearcă să prezinte orașul Narva din Estonia drept o așa-zisă „republică populară”, într-un scenariu care amintește de tacticile folosite anterior în estul Ucraina.
Şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a anunțat că există mecanisme prin care blocul comunitar să ocolească veto-ul dat de Ungaria pentru împrumutul către Ucraina.
Atacurile Rusiei
- Atac masiv în Odesa - Forțele ruse au lansat un atac masiv cu drone asupra orașului Odesa, avariind numeroase clădiri, inclusiv un cămin universitar. Trei persoane au fost rănite. Potrivit șefului Administrației Militare a orașului Odesa, Serghei Lisak, trei districte au fost afectate - Primorskîi, Kîivskîi și Hajhibeîskîi. În districtul Primorskîi, 12 clădiri rezidențiale au fost avariate, iar două persoane au fost spitalizate. În districtul Kîivskîi, au fost lovite o clădire rezidențială cu 22 de etaje și un cămin universitar. O persoană a primit asistență medicală la fața locului. În districtul Hajhibeîskîi, o casă cu două etaje a fost avariată.
- Doi morți și doi răniți în Herson și Donețk - Două persoane au fost ucise și două rănite în atacurile rusești asupra regiunilor Herson și Donețk. Forțele rusești au vizat infrastructura și zonele rezidențiale. Două clădiri rezidențiale înalte și 21 de case au fost avariate, împreună cu o anexă, conducte de gaz, un garaj și mașini.
- Atac cu drone asupra unei locații SBU - Rușii au vizat și regiunea Liov, lovind o clădire a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit guvernatorului Maxim Kozîţkîi. Au fost raportate pagube la fața locului, iar autoritățile i-au avertizat pe locuitori să nu se apropie de resturile dronelor.
- Zeci de mii de oameni fără curent - O persoană a fost grav rănită și aproximativ 40.000 de consumatori au rămas fără electricitate în urma unui atac rusesc asupra infrastructurii din orașul Zaporojie. „Forțele ruse atacă infrastructura din orașul Zaporojie. O persoana rănită se află în stare gravă. Peste 38.000 de consumatori casnici și aproximativ 2.000 de consumatori non-casnici au rămas fără electricitate în urma atacului”, a declarat Ivan Fedorov, șeful Administrației Militare a regiunii.
- Lovituri lângă granița cu Polonia - Un atac cu dronă în apropiere de Novovolânsk (regiunea Volânia), la 15 km de granița cu Polonia, a afectat o instalație energetică, provocând pene de curent și întreruperi ale alimentării cu apă. Primarul Boris Karpus a declarat că pagubele au fost semnificative și că la fața locului a izbucnit un incendiu.
- 133 de drone deasupra Ucrainei - Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Rusia a lansat peste noapte 133 de drone. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 109 dintre ele în mai multe regiuni.
Loviturile Ucrainei
- Un mort și doi răniți la Sevastopol - Un bărbat a murit după un atac ucrainean la Sevastopol, au anunțat autoritățile ruse. ”Un bărbat care se afla într-o casă dintr-un cartier rezidențial a murit în urma atacului efectuat de forțele armate ucrainene”, a scris pe Telegram Mihail Razvojaiev, guvernatorul Sevastopolului, un important port din Peninsula Crimeea anexată în 2014. Alte două persoane au fost, de asemenea, rănite, a adăugat el. ”Forțele de apărare aeriană și flota noastră de la Marea Neagră au respins atacul forțelor armate ucrainene. În total, au fost doborâte 27 de drone”, a adăugat el. Guvernatorul regiunii ruse Stravropol (sud), Vladimir Vladimirov, a anunțat pe Telegram că apărarea aeriană rusă a ”doborât mai multe drone” în timp ce ”respingeau un atac al dronelor inamice care vizau zona industrială din Nevinnomîssk”.
Alte informații relevante
- Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA - Reprezentanți ai Kievului se vor întâlni sâmbătă în Statele Unite cu negociatorii americani pentru a relansa procesul diplomatic menit să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, a anunțat joi Volodimir Zelenski. "Echipa ucraineană - mai precis, partea politică a grupului - este deja în drum. Așteptăm o întâlnire în Statele Unite sâmbătă", a declarat Zelenski în discursul său zilnic, subliniind că există semnale venite din partea americană pentru reluarea negocierilor între Kiev, Moscova și Washington, transmite France Presse.
- Kievul și Moscova fac schimburi de cadavre - Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat azi că facilitează schimbul unei medii lunare de 1.000 de cadavre între Kiev şi Moscova, în principal rămăşiţe ale unor militari, relatează AFP. ”Noi facilităm acest proces în calitate de intermediar neutru”, a precizat el. Schimburile de prizonieri şi de cadavre sunt singurul rezultat concret al mai multor runde de negocieri directe între Kiev şi Moscova, organizate începând din 2025 la presiunile Statelor Unite.
- UE poate ocoli veto-ul Ungariei - Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, a anunțat că există mecanisme prin care blocul comunitar să ocolească veto-ul dat de Ungaria pentru împrumutul către Ucraina. „Există alternative, dar să vedem cum merge. Va fi nevoie și de un anumit caracter politic din partea noastră, a tuturor”, a spus Kaja Kallas, înaintea reuniunii Consiliului European, relatează Reuters. Declarația vine pe fondul presiunii exercitate de statele membre asupra guvernului de la Budapesta pentru retragerea veto-ului dat împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina.
- Rusia vrea să recruteze încă 409.000 de soldați - Rusia intenționează să recruteze încă 409.000 de soldați în 2026 și a intensificat deja activitatea pe linia frontului pe măsură ce condițiile meteorologice se îmbunătățesc, afirmă Oleksandr Sîrskîi, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei. „În 2026, Rusia intenționează să recruteze încă 409.000 de soldați. Aceasta înseamnă un singur lucru - inamicul nu își abandonează intențiile și continuă să se pregătească pentru o agresiune suplimentară împotriva Ucrainei. Odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice, observăm o activitate inamică sporită pe linia frontului”, a spus Sîrskîi.
- Orban crede că Rusia ar trebui să facă parte din sistemele de securitate și energie ale Europei - Prim-ministrul ungar Viktor Orban consideră că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei nu ar trebui să o împiedice să devină parte a viitoarelor sisteme de securitate și energie ale Europei. „Ideea este că noi credem că rușii nu ar trebui să fie eliminați. În primul rând, din sistemul european de securitate, nu ar trebui să fie eliminați din sistemul energetic european și nu ar trebui să fie eliminați din sistemul comercial al Europei”, spus Orban. El consideră că Rusia a comis o agresiune împotriva Ucrainei din perspectiva dreptului internațional, dar acest lucru nu împiedică UE să reconstruiască relațiile cu Moscova în viitor.
- Scenariu periculos la granița NATO - O campanie online pro-rusă încearcă să prezinte orașul Narva din Estonia drept o așa-zisă „republică populară”, într-un scenariu care amintește de tacticile folosite anterior în estul Ucraina. Experții avertizează că fenomenul face parte dintr-un război informațional. Pe rețelele sociale și pe platforme precum Telegram, au apărut conturi care promovează ideea unei „Republici Narva”, cu simboluri, steaguri și hărți proprii. Conținutul include mesaje despre autonomie, dar și apeluri la sabotaj sau rezistență armată. Potrivit analizelor realizate de platforme anti-propagandă, aceste mesaje încearcă să exploateze sensibilitățile din regiune, unde peste 90% din populație este vorbitoare de limbă rusă, arată Euronews. Narativele susțin, fără dovezi, că această minoritate ar fi discriminată. Ea ar avea nevoie de „protecție”, un tipar familiar folosit de Moscova în alte conflicte. Un exemplu de manipulare îl reprezintă citarea scoasă din context a ministrului de Externe estonian Margus Tsahkna. Aceasta a fost prezentată online ca o amenințare directă la adresa Rusiei. În realitate, declarațiile făceau referire la un scenariu defensiv, în cazul unei agresiuni, nu la o acțiune ofensivă planificată. Conținutul distribuit combină mesaje serioase cu meme-uri și umor negru, într-o strategie menită să creeze confuzie și anxietate în rândul populației. Orașul Narva este situat chiar la granița cu Rusia, fiind considerat un punct sensibil pe flancul estic al NATO.
- Kremlinul susține că americanii sunt prea ocupați pentru un armistițiu - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că pauza negocierilor dintre Ucraina, SUA și Rusia este temporară și se va încheia odată ce toate părțile implicate își vor coordona programele de lucru, în special SUA. Declarațiile au fost date în urma unei discuții cu jurnaliștii, potrivit Interfax. Întrebat despre cât de mult va ține pauza, Peskov a spus că negocierile se vor relua după ce SUA își vor face timp să rezolve problema, despre care a acuzat că ar fi doar a ucrainenilor.
