La vârful PSD și PNL este destul de clar că varianta ideală ar fi organizarea de alegeri anticipate anul acesta. Și asta din mai multe motive.
În mod evident, situația socială se degradează galopant, chiar mai rapid decât cea economică. AUR crește rapid pe fondul frustrării și furiei provocate nu doar de problemele economice, ci și de disfuncționalitatea statului român, care este perceput din ce în ce mai mult decât drept cel mai mare dușman al omului de rând.
Viitorul nu are ce să aducă bun, dimpotrivă, deci erodarea la guvernare va continua.
Sigur că, pe undeva, există interesul ca AUR să fie o sperietoare suficient de puternică încât să facă frecventabile partidele de la guvernare, așa cum era folosit și PRM la vremea lui. Dar dacă amploarea fenomenului suveranist crește dincolo de acest rol, el va pune mari probleme.
Pe de-o parte, pentru că mușcă din bazinele electorale atât de la PSD, cât și de la PNL. Ceea ce deja pare să stârnească suficientă îngrijorare încât amândouă să accentueze tușele naționaliste și conservatoare din discurs.
Pe de altă parte, pentru că ar putea provoca probleme mari de constituire a unei viitoare coaliții de guvernare puternice, post-alegeri, dar și de poziționare internațională.
Apoi, să nu uităm că alegerile parlamentare la termen ar încheia, împreună cu cele prezidențiale, caravana scrutinelor de anul viitor și ar putea suferi major de pe urma impactului primelor două, europarlamentarele și localele. Dacă acolo AUR va înregistra succese mari, este posibil să genereze un cutremur în lanț.
Deci alegeri în toamna aceasta ar însemna conservarea în linii mari a procentelor de acum ale partidelor și atacarea celorlalte 3 scrutine cu un parlament de-abia ales și un guvern de-abia instalat.
Nu este însă un scenariu facil, tot din mai multe motive.
Anticipatele nu sunt cu totul imposibile, după cum mulți cred. Am fost la un caz de Covid distanță de anticipate, în 2020. Dar atunci era vorba despre o scurtare cu numai câteva luni a mandatelor parlamentarilor. Acum însă ar fi vorba despre mai bine de un an, adică peste un sfert din mandat.
Unii dintre parlamentarii care ar trebui să-și voteze concedierea știu că nu mai au nicio șansă să câștige încă unul, mai ales în cazul PNL, a cărui contracție e consistentă. Iar PNL are un președinte fără autoritate certă în partid.
Social democrații au nevoie de un motiv forte pentru a accepta anticipatele tocmai când ar fi la un pas să-și vadă președintele în funcția de premier. Ceea ce i-ar putea convinge ar fi, probabil, doar refuzul desemnării dlui Ciolacu de către președintele Iohannis.
Și aici ajungem la cea mai mare problemă: în ecuația eventualelor anticipate, rolul central îl are președintele.
În primul rând, ar trebui să nu îl desemneze pe dl Ciolacu, deci să facă un efort care să îi stârnească pe pesediști. Apoi, să și dizolve Parlamentul, ceea ce Constituția îi permite, dar nu îl obligă, după două voturi negative în termen de 60 de zile.
De ce nu ar face-o? Pe de-o parte, din comoditate, un argument care nu e niciodată de ignorat la dl Iohannis. Dimpotrivă, este esențial.
Pe de altă parte, pentru că ar trebui să găsească totuși un argument bun pentru renunțarea bruscă la comandamentul stabilității în numele căruia, ne-a tot repetat, a moșit coaliția PSD-PNL. Dacă războiul din Ucraina nu scade în intensitate substanțial, anularea stabilității va fi dificilă.
De aceea, desigur, se lucrează și la rotativa cu dl Ciolacu premier. Ceea ce nu e deloc ușor însă, spun surse politice. Dl Ciolacu nu vrea să renunțe la două poziții care ar trebui cedate PNL: Transporturile și Secretariatul General al Guvernului.
În schimbul lor le-ar fi oferit liberalilor Sănătatea, pe care, în afară de dl Bușoi poate, nu o dorește nimeni de la PNL, și păstrarea Justiției, pe care însă PNL oricum nu o consideră a lor, ci a președintelui. Liberalii vor Agricultura, la care însă Paul Stănescu ține cu dinții.
Deocamdată nu ar exista nici în direcția aceasta o soluție general acceptată și cea mai mare teamă a liberalilor este că președintele Iohannis le va trimite o soluție în plic, din care ei să iasă în pierdere și ca halcă de ministere, și în privința miniștrilor.
Se discută despre faptul că dl Iohannis ar vrea să-și pună și la Finanțe un ministru propriu, astfel încât ambele avizatoare și banii să se mute, de fapt, la Cotroceni.
Ironia face ca toate aceste scenarii să ducă la o mare instabilitate în toate ministerele sub umbrela imperativului stabilității.