Legea împotriva reclamelor la pariuri: Zegrean avertizează că un amendament adoptat încalcă Constituția

Legea împotriva reclamelor la pariuri: Zegrean avertizează că un amendament adoptat încalcă Constituția
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un amendament depus la proiectul care urmează să modifice legea audiovizualului și cea privind publicitatea și aprobat de comisiile din Senat este neconstituțional, atrage atenția fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.

Amendamentul, depus de UDMR, interzice vedetelor, inclusiv cele sportive, să mai promoveze pariuri sportive.

„Se interzice orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru activitățile de jocuri de noroc prezentate sau recomandate de personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive, ori de alte persoane, care datorită celebrității lor pot încuraja activitățile de jocuri de noroc și pariuri sportive”, se arată în amendament.

ADVERTISING

Însă Augustin Zegrean susține că această interdicție contravine Constituției.

„Eu cred că până la dezbaterea legii în plenul Senatului și apoi în cel al Camerei, cineva va citi Constituția României, mai precis articolul 45, și se va sesiza că nu este în regulă. Este evident că un asemenea amendament încalcă Constituția”, a declarat fostul președinte al Curții Constituționale, pentru Libertatea.

Proiectul de lege urmează să ajungă miercuri în plenul Senatului, iar apoi merge la Camera Deputaților, care este decisivă.

ADVERTISING

Marți, Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL și președintele Senatului, a depus mai multe amendamente care modifică substanțial proiectul de lege depus de Adrian Cozma și Robert Sighiartău (PNL), care viza interzicerea totală a reclamelor la pariuri și jocuri de noroc.

Comisiile Juridică și de Cultură din Senat au aprobat amendamentele. Acestea prevăd că spoturile publicitare la jocurile de noroc vor putea fi difuzate la televiziune și radio doar între orele 23:00 și 06:00 dimineața, dar și difuzarea la orice oră de inserturi grafice cu reclamă la pariuri în timpul transmisiilor sportive în direct.

ADVERTISING

Propunerea legislativă depusă în noiembrie interzicea complet publicitatea pentru jocurile de noroc la radio și televiziune și prevedea amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 50.000 de lei pentru încălcarea legii. Varianta nouă reprezintă, de fapt, o întoarcere la legislaţia aflată în vigoare: posturile TV au voie în prezent să difuzeze reclame la pariuri după ora 23:00 până la 6:00 dimineaţa, arată Pagina de media.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇