Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL și președintele Senatului, a depus marți mai multe amendamente care modifică substanțial proiectul de lege depus de Adrian Cozma și Robert Sighiartău (PNL) care viza interzicerea totală a reclamelor la pariuri și jocuri de noroc.
Comisiile juridică și de cultură din Senat au aprobat amendamentele semnate de Alina Gorghiu și Daniel Fenechiu. Acestea prevăd că spoturile publicitare la jocurile de noroc vor putea fi difuzate la televiziune și radio doar între orele 23:00 și 06:00 dimineața, dar și difuzarea la orice oră de inserturi grafice cu reclamă la pariuri în timpul transmisiilor sportive în direct.
Propunerea legislativă depusă în noiembrie interzicea complet publicitatea pentru jocurile de noroc la radio și televiziune și prevedea amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 50.000 de lei pentru încălcarea legii. Varianta nouă reprezintă, de fapt, o întoarcere la legislaţia aflată în vigoare: posturile tv au voie în prezent să difuzeze reclame la pariuri după ora 23:00 până la 6:00 dimineaţa, arată Pagina de media.
În varianta iniţială a legii erau interzise reclamele în spațiul public pentru casele de pariuri. Conform amendamentelor introduse acum, publicitatea exterioară este permisă dacă dimensiunile materialelor publicitare nu depăşesc, pentru un material publicitar aferent unui singur operator de jocuri de noroc licenţiat, suprafaţa totală de 30 de metri pătraţi. Se interzice promovarea de premii în bani sau bunuri materiale prin formele de publicitate exterioară.
Cum sunt justificate amendamentele
"Eliminarea în totalitate a formelor de comunicare comercială audiovizuală pentru activitățile de jocuri de noroc, inclusiv pentru cele desfășurate de companiile licențiate potrivit legii române și supravegheate de autoritățile române ar avea un impact negativ semnificativ asupra eforturilor statului român de a asigura protecția jucătorilor români și de a crea un mediu sigur pentru desfășurarea acestor activități", se arată în motivarea amendamentelor.
Deputatul liberal Adrian Cozma a consideră că legea se diluează și nu își atinge efectul avut în vedere dacă aceste amendamente vor rămâne și la Camera Deputaților. "Sper totuși că la Camera Deputaților legea va fi votată în forma pe care am depus-o. Eu susțin în continuare proiectul inițial, care a fost semnat de altfel de peste 80 de deputați", a declarat Cozma pentru G4Media.
Deputatul a spus că nu a primit o explicație de la colegii săi din PNL pentru aceste modificări. "Înainte de a depune proiectul, am cerut vot în grupul liberal de la Camera Deputaților, unde tot grupul PNL a susținut proiectul, împreună cu liderul de grup. Probabil nu au înțeles scopul proiectului. Ridică semne de întrebare faptul că 14 semnatari PSD și-au retras semnăturile. E foarte interesant de aflat de ce. Știm că e o industrie cu mulți bani și multe interese", a spus deputatul.
USR acuză PNL de ipocrizie
Deputata USR Diana Stoica a declarat, marţi, că amendamentele aduse în comisiile juridice şi de cultură din Senat "slăbesc, de fapt, puterea acestei legi".
"Deşi avem lideri marcanţi ai Partidului Naţional Liberal care public ies şi spun că susţin aceste iniţiative, astăzi au depus şi au şi aprobat, cu majoritatea pe care o au în aceste comisii, amendamente prin care slăbesc, de fapt, puterea acestei legi. Deci legea venea să interzică orice formă de publicitate, dânşii vin şi interzic doar în câteva ore şi lasă această excepţie deja arhicunoscută de noi toţi, respectiv meciurile transmise în direct", a afirmat Diana Stoica, la Parlament, potrivit Agerpres.
Proiectul pentru interzicerea reclamelor la jocuri de noroc ar putea fi inclus pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri.
Inițiativa legislativă a fost depusă în noiembrie 2022 de deputații liberali Adrian Cozma şi Robert Sighiartău și a fost semnată de 79 de parlamentari de la PNL, PSD, USR şi AUR. În decembrie, 16 deputați de la PSD și-au retras sprijinul pentru această inițiativă. Surse citate de Libertatea au declarat atunci că aceștia și-au retras semnăturile la intervenția preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu.