Fără săli de jocuri de noroc lângă școli, spitale și biserici. USR a depus proiectul în Parlament

Fără săli de jocuri de noroc lângă școli, spitale și biserici. USR a depus proiectul în Parlament
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii USR Diana Stoica şi Filip Havârneanu au depus în Parlament un proiect de lege pentru eliminarea sălilor de jocuri de noroc din apropierea şcolilor, locurilor de joacă pentru copii, dar şi centrelor culturale, spitalelor şi bisericilor.

Iniţiativa USR vine ca răspuns la creşterea numărului de persoane cu dependenţă de jocurile de noroc, în special în rândul minorilor, arată un comunicat de presă al partidului.

„E clar că în România ne confruntăm cu un fenomen deosebit de nociv, al patimei jocurilor de noroc. Nu mai departe de săptămâna trecută, vedeam cu toţii cazul unei primăriţe care a jucat la păcănele banii din ajutoarele de încălzire. Noi trebuie să avem grijă ca generaţiile următoare să aibă informaţiile să ia nişte decizii mai bune, nu să vadă, zi de zi, în jurul şcolilor păcănele”, a declarat Diana Stoica, deputat USR şi membru în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, conform sursei citate.

ADVERTISING

„Proiectul pe care l-am depus îşi propune să reglementeze domeniul jocurilor de noroc, în sensul de a îndepărta aşa-numitele păcănele din proximitatea şcolilor. Au apărut ca ciupercile după ploaie în jurul unităţilor de învăţământ şi sunt un exemplu negativ pentru toţi elevii.

Cunoaştem situaţii în care elevii ies şi în pauze ca să joace în aceste săli de jocuri de noroc şi nimeni nu acţionează”, a precizat şi Filip Havârneanu, deputat USR şi membru în Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor.

ADVERTISING

Legislaţia în vigoare (OUG 77/2009) interzice doar ca sălile de jocuri de noroc să fie în incinta unităţilor de învăţământ, a campusurilor aferente acestora, centrelor de cultură, spitalelor şi bisericilor.

Proiectul USR propune ca interdicţia să fie extinsă şi pe o rază de 300 de metri faţă de acestea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇