Primăria Capitalei spune că nu a diminuat indemnizația, deși le dă doar jumătate din bani persoanelor cu handicap: E aceeași, doar că o achităm în 2 luni

Primăria Capitalei spune că nu a diminuat indemnizația, deși le dă doar jumătate din bani persoanelor cu handicap: E aceeași, doar că o achităm în 2 luni

În ultimii 2 ani, Primăria Capitalei le-a dat bucureștenilor cu handicap doar jumătate din banii pe care li datorează. Dar spune că nu le-a înjumătățit indemnizația lunară, ci doar le-a achitat-o pe fiecare în câte două luni.

Și nu știe dacă lucrurile se vor schimba, în perioada următoare.

În 2017 – când primar general era Gabriela Firea – Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat hotărârea nr. 330/2017. Potrivit acesteia, primăria, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), urma să le achite, lunar, adulților cu handicap un stimulent pentru integrare socială în valoare de 500 de lei.

plata-500-lei

În toamna anului 2020, când Nicușor Dan i-a luat locul Gabrielei Firea la conducerea Primăriei Generale, instituția avea mari probleme financiare.

ADVERTISING

Așa că de la începutul lui 2021 și până astăzi instituția n-a mai achitat integral stimulentul.

PMB n-a anunțat că diminuează plățile. Explicațiile primarului general, doar la cerere

Primăria n-a anunțat că persoanele cu handicap nu vor mai lua toți banii.

Abia în cursul unei ședințe de Consiliu General care a avut loc pe 7 mai 2021 – la solicitarea unor consilieri generali PSD – Nicușor Dan a precizat că aceste indemnizații se vor plăti doar pe jumătate. Și că se va reveni la plata integrală a acestor drepturi, în cazul în care se vor găsi suficienți bani.

Cu 2 zile înainte ca Nicușor Dan să depună jurământul, Direcția de Asistență Socială a PMB anunța că se vede nevoită să amâne plata acestor stimulente.

ADVERTISING

Nicușor Dan a reacționat prompt și a acuzat-o pe Gabriela Firea că întârzie voit plata acestui stimulent. Actualul primar general promitea atunci că - odată ce va prelua puterea în Capitală - va avea grijă ca oamenii să își primească banii. Nu pomenea atunci despre înjumătățirea plăților.

Direcția de Asistență Socială: Nu s-a înjumătățit. Dar plătim fiecare lună în 2 luni consecutive

Consiliul General poate modifica oricum dorește cuantumul stimulentului pentru persoane cu handicap. Îl poate majora. Sau îl poate înjumătăți sau chiar elimina.

Dar pentru orice modificare trebuie să adopte o hotărâre, inițiată fie de primarul general (cel care întocmește ordinea de zi a ședințelor), fie de unul dintre grupurile politice.

ADVERTISING

Până acum, nimeni nu a inițiat niciun proiect de modificare a cuantumului de 500 de lei.

În aceste condiții, am întrebat PMB cum a înjumătățit indemnizația. Instituția susține că nu a făcut așa ceva.

„PMB nu a diminuat stimulentul, ci alocarea financiară (...)

PMB a acordat stimulentul de integrare socială a persoanelor adulte cu handicap în cuantum de 500 lei/ lună, prin intermediul DGASMB, așa cum este prevăzut de HCGMB nr. 330/2017 de la început și până în prezent.

Precizarea necesară este aceea că începând cu ianuarie 2021 valoarea plății unei luni este achitată în decursul a două luni consecutive, astfel înregistrându-se întârzieri (...)

În prezent, PMB prin DGASMB achită valoarea stimulentului de 500/lună în două tranșe de câte 250 lei fiecare.

Spre exemplu, la finalul lunii noiembrie 2022 a fost achitată prima tranșă aferentă lunii octombrie 2021, iar la finalul lunii decembrie 2022 a fost achitată a doua tranșă aferentă lunii octombrie 2021.

Această modalitate permite plata lunară a tuturor beneficiarilor eligibili dintr-o lună (în medie 50.000 de persoane), însă atrage după sine întârzieri”, a transmis PMB, la solicitarea Spotmedia.ro.

Persoanele cu handicap au de încasat peste 300 milioane de lei

Instituția a mai transmis la solicitarea Spotmedia.ro:

„În anul 2021 DGASMB a realizat plăți pentru stimulentul de integrare socială a persoanelor adulte cu handicap în valoare de 157.853.000 de lei, iar în anul 2022 au fost realizate plăți în valoare de 146.560.247 de lei.

În situația în care în bugetul aprobat al DGASMB ar fi fost alocate sumele necesare pentru a preîntâmpina achitarea în tranșe, plățile ar fi fost duble față de valorile antemenționate”.

Cu alte cuvinte, prin plata la jumătate a sumelor către bucureștenii cu handicap, PMB a rămas cu 304.413.247 de lei în conturi.

Spotmedia.ro a solicitat PMB informații despre modul în care au fost utilizate aceste sume.

Instituția condusă de Nicușor Dan nu ne-a răspuns la această întrebare.

Potrivit DGASMB, imediat ce i se vor aloca suficienți bani, aceasta va relua plata stimulentului pentru persoanele cu handicap la cuantumul real, de 500 de lei pe lună.

Nu e foarte clar, însă, când se va întâmpla asta.

Potrivit analizei Spotmedia a documentelor publice de pe site-ul PMB, bugetul total de cheltuieli și dezvoltare al DGASMB va fi, în 2023, cu numai câteva milioane mai mare decât anul trecut. Or, o astfel de alocare nu va permite nici acoperirea plăților restante și nici plata cuantumului integral al stimulentului în perioada care urmează.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇