Ieftini la făină și scumpi la tărâțe este una dintre poveștile noastre naționale, iar principala cauză este abordarea excesiv emoțională a unor chestiuni care nu pot avea decât soluții pragmatice.
Cel mai recent episod al acestei saga romanești este cel al pensiilor magistraților și al efectelor pe care îl va avea modificarea elementelor acestui aspect din statutul lor, mai precis a vârstei de pensionare și a cuantumului pensiilor, pentru că existența însăși a pensiilor este apărată de decizii CCR.
Am văzut jelanii după cei care vor pleca la pensie, de parca s-ar duce la război, nu într-o confortabilă retragere. Am văzut furii frustrate/populiste nu doar împotriva pensiilor, ci a magistraților în general. Dar nu e vorba numai de cei care vor pleca și despre cei care nu vor mai veni. Interesul celor mai buni pentru profesie va scădea din nou.
Cât timp decizia de pensionare este una pragmatică, pragmatic ar trebui să fie tratată, ca să nu ajungem la costuri sociale și economice mai mari decât costul pensiilor, dar nici să nu plătim, nu doar pensii, ci și salarii, celor care nu le merită.
Cei mai mulți dintre nervoși fie nu știu, fie nu își amintesc care a fost rațiunea din spatele introducerii pachetului de beneficii din statutul magistratului, așa numita reformă Stoica.
Pentru că salariile magistraților erau mici, majoritatea covârșitoare a absolvenților valoroși ai Facultăților de Drept se făceau avocați sau notari.
Intrau în magistratură fie cei care își doreau extrem de tare această profesie, dar unii renunțau după câțiva ani grei. Fie cei slabi, care nu aveau nicio șansă în avocatură, dar erau flexibili la corupție și/sau ordin politic.
Ca să corecteze această situație care afecta grav calitatea actului de justiție, ministrul Stoica a oferit pachetul tentant din statutul magistraților cu salarii mari și pensii ocupaționale.
A fost o decizie pragmatică și profitabilă care și-a atins parțial ținta, adică a atras spre magistratură absolvenți foarte valoroși, nu suficienți însă în continuare. De ce justițiabilii sunt totuși nemulțumiți de actul de justiție?
Unele sunt motive false, țin de lipsa de educație juridică, începând cu neînțelegerea unei distincții care se învață încă din anul I la Drept: adevărul juridic nu e întotdeauna identic cu adevărul absolut, factual și nu orice probă de investigație jurnalistică sau nu orice credință generală reprezintă și o probă valabilă conform tuturor standardelor procedurale în fața instanței.
Altele sunt motive reale. Unele nu sunt imputabile magistraților: instabilitatea legislativă, încărcarea excesivă și din cauza posturilor libere, și din cauza procesomaniei românilor, condițiile proaste de muncă, digitalizarea deficitară.
Există și cauze imputabile magistraților: lene, superficialitate, nesimțire, corupție și chiar lipsă de vocație. Nu e suficient să fii tobă de carte, trebuie ca meseria să ți se și potrivească, să ai calități pentru ea, ceea ce din păcate nu se verifică suficient.
Pe aceste cauze reale ar fi trebuit să fie concentrată acțiunea statului. Pentru că, pragmatic, nu ești interesat ca Justiția să fie slabă pe bani puțini, ci să merite banii pe care îi plătești.
CSM este principalul vinovat pentru că efortul nu a fost acesta. Transformat în conclav de baroni, CSM a avut ca principal obiectiv să-și sporească propria putere și să preseze pentru exagerarea beneficiilor magistraților mult dincolo de reforma Stoica, ceea ce a creat aberații.
S-a politizat, a urmărit prin Inspecția Judiciară preponderent opresiune și răzbunări, a făcut promovări pe criterii de obediență și feudă, nu profesionale.
Dacă proiectele Legilor Justiției rămâneau în forma pusă în dezbatere în luna iunie și avizată informal de CE, o parte dintre aceste probleme ar fi fost ameliorate. Dar proiectele au fost masacrate la presiunea CSM.
În schimb, a început o discuție despre pensiile magistraților. Trebuie să ai o memorie un pic mai bună decât a unui caras pentru a-ți aminti ce efect au avut la începutul anului trecut declarații pe tema vârstei de pensionare ale ministrului Justiției de atunci, chiar dacă ele au fost retractate.
Magistrații sunt pragmatici. Au un statut pentru care muncesc mult, au niște drepturi, vor să le valorifice. Nu sunt altruiști? Nu, nu sunt. Dar câți dintre noi suntem în meseriile noastre?
A te baza pe spiritul lor de sacrificiu e o prostie. Soluția este să îi motivezi să intre și să rămână în profesie cât mai mult, dar cu exigențe mari, și să tunzi excesele de tipul pensie mai mare decât salariul.
Anul trecut, potrivit CSM, erau vacante cam 1.500 de posturi de magistrați, dintre care peste 1.000 de judecători. Acum e un nou val de cereri de pensionare. Sunt magistrați care au deja deciziile de pensionare și oricând le pot pune în plată.
INM are promoții anuale în jur de 300 de magistrați, urmează un an fără promoție de absolvenți, numărul de candidați la INM scade pentru că lucrurile devin tot mai incerte. Mai sunt și admiterile în magistratură fără INM, în jur de 100-150 de posturi. Deci nu e vorba numai de cei care vor pleca și despre cei care nu vor mai veni. Interesul celor mai buni pentru profesie va scădea din nou.
În aceste condiții, dacă hemoragia va continua, sistemul va intra în șoc, ceea ce va afecta grav orice justițiabil care are o problemă de orice natură.
Instanțele se vor bloca și, ca soluție, va crește numărul angajărilor fără INM din restul profesiilor juridice.
Și nu vor intra într-o magistratură devenită neatractivă cei cu cariere deja solide în avocatură, ci exact cei fără un rost, dornici de-o căpătuială. Ei vă vor judeca și costul va fi infinit mai mare decât cel al pensiilor.
Pragmatic, repet, ținta nu este să ai o justiție ieftină, ci una eficientă.
Dar statul acesta cu o clasă politică minată de corupție, ticăloșie, dar și multă prostie merge în sens invers. A aplauda asta înseamnă a fi exact ca ea.