Planurile rusești nu pot avea succes fără ca o parte dintre acțiunile care privesc direct România să se petreacă, iar una dintre aceste acțiuni este legată de Transnistria. Ceea ce rușii ar putea crede că este un punct slab în toată această chestiune ucraineană este cu siguranță Moldova, prin intermediul Transnistriei. Chiar dacă se exprimă sau nu, România face parte în mod indirect din planurile Rusiei.
Absența unei poziții foarte ferme nu va descuraja niciodată Rusia din acțiunile sale, dar cu siguranță creează o stare de așteptare nervoasă în societate, în absența unor semnale clare din partea autorităților române, spune istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS/ Rusiei și istoria Europei Centrale și de Sud-Est.
Acesta este un război pe care îl vor câștiga nu doar armele, ci și spiritele. Sigur că există obligații față de sistemul de apărare din care face parte România, care nu pledează pentru o intervenție directă, dar este important să se știe că acei oameni nu sunt singuri și alimentarea dorinței lor de a rezista în fața unei eventuale agresiuni rusești depinde și de consțiința exactă a acestei situații.
Ministerul de Interne din Transnistria a anunțat, marți, că două explozii au avut loc, marți dimineață, în orașul Maiak, din regiunea Grigoriopol. Și luni după amiază mai multe explozii au fost auzite în apropierea clădirii Ministerului Securității de Stat din Tiraspol.
Cosmin Popa, vedem situația tensionantă din Transnistria, declarații, explozii. E o provocare specific rusească sau ceva mai mult, o nouă etapă a războiului?
E un truism să spui că Transnistria face parte din planurile rusești de război. Menținerea Transnistriei într-un fel de purgatoriu geopolitic în raport cu Moscova face și ea parte din această strategie. Sigur că nu există o opinie clară în legătură cu ceea ce se întâmplă în Transnistria.
În primul rând, eu aș fi foarte atent la declarațiile președintelui Krasnoselski. Așa-zisul președinte Krasnoselski al Transnistriei este un personaj care reprezintă în totalitate intereserele trustului Sheriff, o aglomerare economică, urmare a relațiilor extrem de sinuoase între Transnistria și Moscova.
Însă, odată cu trecerea timpului, orientarea spațiului către Uniunea Europeană și către România, interesele acestui trust s-au modifciat, astfel încât astăzi în Transnistria asistăm la o situație paradoxală, în care politic trustul Sheriff își proclamă neîncetat loialitatea față de Moscova, dar desfășoară cea mai mare parte din afaceri, evident cu excepția celor legate de gaz și electricitate, cu țări din UE și cu Moldova.
În momentul de față, conducerea politică a Transnistriei și cei care o susțin nu sunt interesați de o participare directă a Transnistriei la războiul Rusiei din Ucraina.
Pe de altă parte, Transnistria este punctul final al complicatei ofensive militare rusești pe litoralul ucrainean al Mării Negre, astfel încât Rusia să aibă la dispoziție un coridor complet, de natură să reprezinte pentru zonă ceea ce reprezintă în Ucraina Crimeea pentru Marea Neagră.
Așa se face că în Transnistria avem de-a face cu un preludiu al eventualei implicări a Transnistriei, dar și cu un tablou simptomatic al acestui conflict interior din Transnistria. Aceste provocări nu puteau fi organizate fără participarea serviciilor speciale rusești, ele sunt cele care controlează, de fapt, structurile militare și de forțe din Transnistria.
Exploziile din Transnistria pot fi interpretate ca un preludiu și ca un sistem al luptei politice desfășurate în Transnistria.
Aș lega această situație de aglomerarea informațiilor cu privire la România, pe o serie de canale aparent nelegate de sistemul instituțional, politic și militar al Rusiei cu privire la România: participarea celor 1.500 de presupuși mercenari, apoi participarea contractorilor români la monitorizarea forțelor rusești la Marea Neagră, presupusa retragere în România a aviației militare ucrainene, reînarmată în România.
Punând cap la cap aceste informații cu evenimentele din Transnistria, principalul obiectiv al manierei rusești de intervenție este acela de a crea conflict, astfel încât să împiedice formarea unei poziții foarte clare cu privire la evenimente. Se creează confuzie de natură să faciliteze intruziunea rusească. Asta face Rusia.
De altfel, în contextul unor știri de propagandă care anunțau că de pe teritoriul Transnistriei au fost lansate rachete către localitatea Vinita din Ucraina, de pildă, liderul nerecunoscut Vadim Krasnoselski s-a grăbit să anunțe că informațiile sunt false.
Sigur că da, l-am urmărit atent pe Krasnoselski. În aceste zile, răspunsul celor de la Tiraspol a fost unul reținut, de natură să păstreze legăturile politice cu etnicii ruși din Transnistria.
A insistat asupra simplificării procedurii de trecere a granițelor, în așa fel încât rudele să se poată vizita în timpul sărbătorilor și a exprimat disponibilitatea ca acele ceremonii pe care cei din Republica Moldova doreau să le organizeze pentru marcarea evenimentelor din 9 mai să fie organizate pe teritoriul Transnistriei. Însă reacția a fost una foarte reținută.
Care este sensul acestei menționări a României? În context: ce se întâmplă în Transnistria e o presiune pusă pe Republica Moldova, în așa fel încât și România să se simtă tensionată?
Sigur că da. România a ales această manieră mai degrabă extrasă din politica internă, de a reacționa la evenimentele din Ucraina, o atitudine să îi spunem sub radar, o discreție despre care nu știm niciodată dacă ascunde non-acțiuni sau o implicare inteligentă. Asta rămâne să vedem.
Însă, din perspectiva Rusiei, având în vedere planurile strategice și tactice, oricât de discretă ar fi România în raport cu problematica ucraineană, România nu se poate extrage din planurile rusești. Planurile rusești nu pot avea succes fără ca o parte dintre acțiunile care privesc direct România să se petreacă, iar una dintre aceste acțiuni este legată de Transnistria.
Transnistria nu este un obiectiv în sine decât dacă se pune automat și problema Moldovei.
Ceea ce rușii ar putea crede că este un punct slab în toată această chestiune ucraineană este cu siguranță Moldova, prin intermediul Transnistriei. Chiar dacă se exprimă sau nu, România face parte în mod indirect din planurile Rusiei. Absența unei poziții foarte ferme nu va descuraja niciodată Rusia din acțiunile sale, dar cu siguranță creează o stare de așteptare nervoasă în societate, în absența unor semnale clare din partea autorităților române.
O poziționare mai fermă nu ar fi lăsat loc acestor provocări ale Rusiei?
În momentul de față, Rusia este cu spatele la perete, astfel încât nu prezența sau absența pretextelor influențează capacitatea ei de a acționa, ci posibilitățile ei tehnice, militare și politice de a face acest lucru.
Deja nu mai suntem în etapa în care prezența pretextelor este importantă pentru ceea ce înseamnă acțiunile Rusiei.
Există pericole reale pentru Republica Moldova? Intern, sunt multe vulnerabilități la Chișinău.
Republica Moldova este unul dintre cele mai nevralgice puncte. Spre deosebire de ce s-a întâmplat în Ucraina, unde atacul rusesc a dus la consolidarea societății în jurul obiectivului libertății naționale, teama mea este că în Republica Moldova acest atac nu ar face decât să adâncească falia din interiorul societății.
Pe acest fond, Chișinăul a dus o politică înțeleaptă: neaderarea la pachetul de sancțiuni, pe fondul unor declarații extrem de puternice ale președintei Maia Sandu.
Nu cred că trebuie să fim foarte duri cu ce se întâmplă în Moldova, dar asta nu înseamnă că Moldova nu este unul dintre cele mai nevralgice puncte, înclusiv pentru România, în condițiile în care nu am văzut la București o preocupare pentru anticiparea evenimentelor.
Și aici nu e vorba despre declarațiile de salon, diplomatice, cu care diplomația românească să se laude post-factum, ci despre măsuri concrete: organizarea unor eventuale culoare de evacuare din Republica Moldova. Poate că o parte dintre ele s-au făcut, dar este important pentru felul în care cei care vor să reziste, în Republica Moldova și România, să știe foarte clar asta.
Acesta este un război pe care îl vor câștiga nu doar armele, ci și spiritele.
Sigur că există obligații față de sistemul de apărare din care face parte România, care nu pledează pentru o intervenție directă, dar este important să se știe că acei oameni nu sunt singuri și alimentarea dorinței lor de a rezista în fața unei eventuale agresiuni rusești depinde și de consțiința exactă a acestei situații.
S-a văzut asta în Ucraina, că fără acest spirit, Ucraina ar fi fost în altă situație.
În Ucraina nu ar mai fi avut cine să folosească armele care i se dau, dacă acest spirit nu ar fi fost. Consolidarea societății în jurul unor valori și nu mă refer doar la etnicii români din Republica Moldova, ar fi o greșeală să credem că rusofonii din Republica Moldova susțin toți politica lui Putin.
Așa cum nici în Ucraina rusofonii nu l-au primit pe Putin cu brațele deschise. Evoluția războiului ne-a arătat că marea parte a societății respinge valorile care stau la baza agresiunii lui Putin.
Toată lumea se așteaptă la o intensificare a acţiunilor lui Putin, ca să poată declara o victoria în 9 mai. La ce să ne așteptăm?
Cu excepția unei mobilizări generale în armată, Rusia nu poate pune în pericol existența statală a Ucrainei.
Având în vedere că se organizează acest referendum în Herson, putem asista la gesturi simbolice, legate fie de alipirea celor două republici din Donețk și Lugansk la Rusia, similar cu ce s-a întâmplat în 2014 în Crimeea, dar acest lucru nu poate fi decât o consolare pentru partizanii lui Putin.
Propaganda Kremlinului va face ce știe mai bine, să oficializeze orbirea și să organizeze o contra-realitate pe post de victorie a Kremlinului.
Excludeți arme tactice, chimice, nucleare?
Nu aș exclude nimic din partea lui Putin. Există mai multe fire narative, iar unul dintre ele este cel al folosirii iminente, spun rușii, a armamentului de distrugere în masă, fără să specifice despre ce tip de armament este vorba, de către americani, sub forma unei provocări, spun ei, care să justifice apoi folosirea acestui tip de armament de către Rusia.
Și în acest caz Rusia își pregătește propagandistic terenul.
Conferința comandantului trupelor de apărare bacteriologică și nucleară de la Moscova a arătat că Rusia e în plin proces de pregătire a terenului propagandistic pentru folosirea unui astfel de armament. Dacă îl va folosi, sub ce pretext și sub ce formă propagandistică e o chestiune care depinde de evenimentele militare de pe celelalte fronturi.