Rusia susține că din România vin printre cei mai mulți mercenari în Ucraina - UPDATE Ce spune Dâncu

Rusia susține că din România vin printre cei mai mulți mercenari în Ucraina - <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Ce spune Dâncu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul rus al Apărării afirmă că România se află printre țările care trimit cei mai mulți mercenari în Ucraina.

Mai exact, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov, a declarat că Ucraina a angajat peste 6.800 de mercenari străini din 63 de țări de când Rusia și-a lansat operațiunea specială, informează Tass.

„Regimul naționalist de la Kiev a angajat un total de 6.824 de mercenari străini din 63 de țări de la începutul operațiunii militare speciale”, a spus el.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, cei mai mulți au venit din Polonia, urmată de SUA, Canada și România.

”1.717 de mercenari au venit din Polonia, aproximativ 1.500 din SUA, Canada și România”, a spus purtătorul de cuvânt.

Totodată, câte 300 de mercenari au sosit din Marea Britanie și Georgia, în timp ce 193 au venit din zone din Siria care sunt controlate de Turcia, a spus Konashenkov.

UPDATE: Ministrul Vasile Dâncu susține că informația este falsă. „Este o informație falsă... Nu putem verifica dacă sunt cetățeni străini în Rusia sau Ucraina... Nu putem ști cine a ajuns acolo și cu ce scop. Noi știm fluxul către Ucraina, nu au mers oameni în această perioadă spre Ucraina, avem o statistică exactă... Este o informație pentru opinia publică nespecializată”, a explicat Vasile Dâncu la Digi 24, potrivit Mediafax. Ministrul Apărării mai spune că rușii încearcă să arate că au date foarte exacte ceea ce reprezintă un procedeu propagandistic.

ADVERTISING

Ziua 54 de război în Ucraina – desfăşurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇