Trei asociații de magistrați cer Ministerului Afacerilor Externe să se implice în continuare pentru salvarea judecătorilor și procurorilor afgani a căror viață este pusă în pericol.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție precizează că își manifestă deplina solidaritate faţă de colegii judecători şi procurori din Afganistan, ținte ale regimului politic nou instalat.
”Ca urmare a apelului public efectuat la 16 august 2021 de subscrisele asociații, 6 judecători şi un auxiliar al justiţiei, precum şi familiile lor, toţi cetăţeni afgani, au fost evacuați prin efortul şi sprijinul constant al celulei de criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din România, care a desfăşurat procedurile necesare în vederea aducerii acestor oameni sub protecţia statului român.
Toți acești magistrați afgani refugiați în România sunt ajutați constant de magistrații români cu hrană, haine, alte bunuri de strictă necesitate”, se arată într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.
Totuși, spun asociațiile, în continuare în Afganistan au rămas zeci de magistrați care solicită cu disperare ajutorul Guvernului Român și asociațiilor magistraților români pentru evacuare.
Este vorba de oameni care pot fi oricând uciși de autoritățile talibane, aflați în categoriile de risc maxim (judecători, procurori, ziariști, funcționari), oameni care supraviețiuiesc dramatic, schimbându-și în fiecare noapte ascunzătoarea, lipsiți de hrană, condamnați practic la moarte.
”În fața unei asemenea situații inimaginabile, Guvernul României nu trebuie să rămână nepăsător, fiind necesară deschiderea imediată a oricăror forme de asistență umanitară.
În acest sens, solicităm expres Ministerului Afacerilor Externe să se implice în continuare pentru salvarea judecătorilor și procurorilor afgani a căror viață este pusă în pericol. Nu lăsați să fie vânați și uciși cu cruzime oameni nevinovați!”, se mai arată în comunicat.