Premierul Florin Cîţu anunţă că patronatele sunt cele care au făcut propunerea privind creşterea cuantumului salariului minim pe economie.
Prim-ministrul afirmă că reprezentanţii patronatelor susţin o majorare cu 8 procente, în timp ce sindicatele ar dori ca salariul minim să crească cu 10 la sută. „Eu zic că putem să ne înţelegem”, consideră el.
"Eu am spus de fiecare dată că trebuie să fie o formulă transparentă, să ţină cont de condiţiile economice şi să fie o decizie pe care o luăm şi nu o mai schimbăm în fiecare an. Aveam două obiective în discuţia de ieri şi amândouă sunt atinse.
Unu: salariul minim să nu mai fie un instrument politic şi de acord au fost şi patronatele şi sindicatele.
Doi - şi aici surprinzător vă spun, propunerea creşterii salariului minim a venit în primul rând de la patronate, deci a fost uşor să cădem de acord că trebuie să crească.
Aici, la procente, încă este o diferenţă nu foarte mare între patronate şi sindicate şi după ce agreăm formula care să fie folosită în fiecare an, vom adopta”, a afirmat premierul Florin Cîţu, miercuri după-amiază.
Întrebat care sunt procentele privind majorarea salariului minim care au fost avansate în cadrul discuţiilor, premierul a răspuns: "Erau la patronate 8% şi în partea cealaltă 10. Eu zic că putem să ne înţelegem".