CCR nu a devenit peste noapte monstrul care este. Ani de zile era o combinație de profesoniști 100%, care și luau deciziile, precum Lucian Mihai, și dinozauri politici trimiși într-o sinecură la final de carieră.
Era vremea în care Curtea lua strict decizii privind constituționalitatea actelor normative, cu dispozitive cristal și motivări de o pagină, la obiect. Apoi, odată cu modificarea Constituției din 2003, CCR a căpătat și competența de a judeca conflictele de natură constituțională dintre autorităţile publice.
Pe măsură ce au apărut sesizări de conflict, CCR a început să legifereze nu numai prin deciziile propriu-zise, ci mai ales prin motivări, să se comporte că o instanță de contencios administrativ.
Băgată în treburi care nu ar fi trebuit să fie niciodată ale ei, pentru care nu fusese gândită, CCR a devenit o supraputere în stat. De-a lungul timpului, la fiecare conflict care sporea puterea CCR, o tăbăra sau alta aplauda soluția, gira abuzul. Mai întâi tabăra anti-PSD, apoi tabăra pro-PSD, după cum arăta majoritatea în CCR.
Așa a apărut monstrul, în aplauzele câte unei părți a societății dispusă să accepte abuzul CCR pentru că îi convenea.
Din nou CCR este chemata să mai ia o decizie general obligatorie privind moțiunile de cenzură . Și, după cum e obiceiul în cazul conflictelor, pentru a intui soluția, decât să te uiți în Constituție și precedente, mai bine te uiți la aranjamentul politic din compoziția CCR.
De această dată, sesizarea de conflict depusă de Guvern pe tema moțiunii cred că are în primul rând rolul de a împinge votul dincolo de congresul PNL, adică obiectivul principal pentru ca dl Cîțu să intre în congres ca premier deplin.
Cel mai probabil că atât liberalii, cât și pesediștii vor refuza să participe la ședințe pe această temă, până când nu se pronunță Curtea, deși desigur nu există nicio procedură care să prevadă vreo suspendare a procedurii.
Argumentul va fi cel servit deja de Tudorel Toader, reînviat pe ecrane: dacă moțiunea trece și apoi sesizarea e admisă, guvernul trebuie repus în drepturi. Și e greu de crezut că verdictul CCR va veni înainte de Congres, mai ales dacă va fi negativ.
După congres, este posibil ca nici sesizarea, nici moțiunea să nu mai conteze.
Pentru că atunci menținerea sau nu a dlui Cîțu în fruntea guvernului, chiar din poziția de președinte PNL, va însemna de fapt o decizie fundamentală.
Liberalii își vor asuma ori să fie “golanii care sparg ochelarii tocilarilor de la USR PLUS, pe care să-i blameze pentru tot ce merge prost la guvernare” ori să fie “tocilarii ai căror ochelari sunt sparți de golanii de la PSD care-i blamează pentru tot ce merge prost la guvernare”, după cum plastic explica sociologul Barbu Mateescu pentru SpotMedia.ro.
Nici dacă Dan Barna, deci aripa proguvernare în continuare din USR PLUS, câștigă alegerile interne, tot nu se poate aștepta de la acest partid umilința supremă de a a-l accepta pe dl Cîțu. Ar fi de râsul curcilor.
Deci pentru PNL și dl Iohannis alegerea va fi: ori merg ca guvern minoritar spre dezastrul perfect, ori schimbă premierul și readuc USR PLUS la masă.
Este ceea ce se întâmplă acum cu moțiunea nedemocratic? Cu siguranță.
Dar există o lungă lista de încălcări ale democrației care au fost aplaudate chiar de mulți dintre oripilații de acum. De la PDL, toate partidele care au guvernat au aplicat tactica ținerii parlamentarilor în bănci la votul moțiunii, ca nu cumva să trădeze. Dacă cineva a ieșit din front, a fost exclus.
Este o monstruozitate, o formă de vot imperativ, aplaudată însă de cei interesați de respingerea moțiunii. Dar dacă nu aplaudau, dacă protestau de atunci?
Jocul cu cvorumul s-a mai văzut chiar anul trecut, nu în Birourile Permanante, ci în plen. Pe 31 august 2020, ultima moțiune a PSD din legislatura trecută a rămas în aer, nevotata, din motiv de cvorum. Atunci, dl Orban, din poziția de premier amenințat de moțiune, era mulțumit. PNL a părăsit sala de ședință. Nici UDMR nu a participat.
"Grupul USR va părăsi sala şi nu vă contribui la cvorum", a spus atunci deputatul Cătălin Drulă. Antipesediștii erau satisfăcuți. Și acum? Tot o lipsă de cvorum e, dar în conducerea Camerei. A fost bine? E bine?
Ar trebui să înțelegem, din politică sau din afara ei, că tot ceea ce acum ne convine se transformă în precedent care va fi folosit și în sens invers. Bumerangul se întoarce, uneori în dinți.