Cîțu vrea până în noiembrie o formulă clară pentru salariul minim: Trebuie să crească!

Cîțu vrea până în noiembrie o formulă clară pentru salariul minim: Trebuie să crească!

Premierul Florin Cîţu afirmă, marţi, după şedinţa Consiliului Tripartit, că salariul minim trebuie să crească şi că este nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă. Cîţu anunţă că, până la finalul lunii octombrie, va exista o formulă clară de calcul.

”Salariul minim pe economie trebuie să crească! Este concluzia şedinţei de astăzi pe care am avut-o cu reprezentanţii Consiliului Tripartit. Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor susţin această măsură şi, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim”, a scris, marţi, pe Facebook, premierul Florin Cîţu.  

ADVERTISING

Acesta apreciază că ”avem nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă, astfel încât oamenii să ştie exact cu cât creşte salariul minim în fiecare an”.  

”Predictibilitatea e cheia”, a transmis premierul.  

Reprezentanţii Cartel Alfa au transmis că ”o creştere robustă a salariului minim anul acesta şi susţinută în următorii ani este nu doar necesară, dar şi pe deplin justificată”.  

Pe subiect a vorbit și ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

"Cu toţii suntem de acord că nivelul salariului minim trebuie să crească, iar mecanismul de majorare să nu mai fie un instrument politic, ci să fie bazat pe criterii obiective. Am stabilit cu partenerii sociali că este nevoie de un calendar mult mai strâns pentru a analiza toate propunerile şi datele economice, astfel încât, la sfârşitul lunii octombrie să putem avansa o variantă agreată a salariului minim. Aşa cum ne-am angajat, predictibilitatea este un element important pentru mediul economic, dar şi o dovadă de respect faţă de partenerii noştri sociali", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇