Consilierul premierului Cîțu a informat oficial Comisia Europeană și SUA despre înțelegerea USR PLUS și AUR. Ce spune Orban

Consilierul premierului Cîțu a informat oficial Comisia Europeană și SUA despre înțelegerea USR PLUS și AUR. Ce spune Orban

Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului Florin Cîțu, anunță azi că a informat oficial reprezentanții speciali ai Comisiei Europene, guvernelor SUA, Israel, Germania și ai altor State Membre UE, despre ce se înâmplă pe scena politică din România.

Mai exact, despre faptul că cei de la USR PLUS au bătut palma cu membrii AUR, pentru depunerea moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu.

Muraru arată, într-un comunicat remis duminică SpotMedia.ro, că „această alianță (...) creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit”.

„Am informat oficial, astăzi, omologii mei, reprezentanții speciali ai Comisiei Europene, guvernelor SUA, Israel, Germania și ai altor State Membre UE, despre noul plan al partenerilor de guvernare de la București – USR-PLUS, în a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid extremist, antisemit prin care să răstoarne executivul pro-european

Noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanență memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război și a promovat ura împotriva minorităților etnice și sexuale”, susține reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.

ADVERTISING

Scrisoarea, trimisă și la organizații internaționale

De asemenea, documentul a fost trimis și unui „număr important de organizații internaționale cu un rol major în prevenirea și combaterea antisemitismului, a negării Holocaustului, în protecția memoriei victimelor regimurilor totalitare și a drepturilor minorităților etnice sau sexuale”.

„Am atras atenția, în documentul transmis, că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când un partid extremist de factură neo-fascistă, xenofob, antisemit, este cooptat de o forță politică pro-europeană aflată la guvernare pentru a vota o moțiune de cenzură împotriva propriului cabinet.

Practic, prin această acțiune politică, alianța USR-PLUS ia locul PSD și reîntoarce România în urmă cu 30 de ani, când, pe atunci, socialiștii români guvernau deschis cu partide extremiste, neo-fasciste, ultranaționaliste și antisemite.

În documentul oficial am explicat că Alianța pentru Unirea Românilor este un partid politic profund naționalist, anti-european, înclinând spre extrema dreaptă a spectrului politic”, se mai arată în document, între altele.

ADVERTISING

AUR crește la putere

Murarul explică și care sunt pericolele și care vor fi consecințele acestei asocieri, în opinia lui:

Pe termen mediu, pericolul real al acestei cooperări este creșterea la putere a AUR prin utilizarea influenței USR PLUS și compromiterea demersurilor pentru promovarea egalității de gen, a diversității și a drepturilor minorităților, în special a drepturilor LGBTIQ în România. Nu există nicio îndoială că, după această alianță, AUR își va continua cu mai multă fervoare discursul xenofob, antisemit și homofob.

Consecințele acestei alianțe de neconceput între USR PLUS și un partid politic neofascist, xenofob, homofob și anti-european vor fi grave pentru climatul de toleranță, încredere și stabilitate din România, precum și din Europa, deoarece ar putea duce la alte astfel de asociații în viitor, cu consecințe de neimaginat pentru procesul politic din UE.”

Ce spune Orban

Referitor la acest eveniment, informarea partenerilor externi ai țării, Ludovic Orban, șeful PNL, spune că este „neuzual”.

„Sunt convins că toate guvernele partenerilor din UE și NATO sunt informate, informate pe canalele diplomatice. Este oarecum neuzual. Nu cunosc conținutul documentului, dar trebuie să ne comportăm astfel încât să nu rupem funcțiile, canalele de dialog și negociere, pentru că din punct de vedere politic nu există altă coaliție care să asigure o guvernare în România”, a declarat liderul liberalilor, duminică, aflat la Sibiu.

ADVERTISING

El a participat la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Sibiu, în care a fost prezentată moţiunea de candidatură la preşedinţia Partidului Naţional Liberal.

Asta cu pâra pe la alte guverne nu e normal. De regulă, oficialii şi reprezentanţii fiecărei ţări, vorbesc bine despre ţara lor. În ceea ce mă priveşte pe mine în toate relaţiile pe care le-am avut, oficiale sau neoficiale, cu parteneri străini, eu mi-am vorbit întotdeuna de bine ţara, toate instituţiile reprezentative pentru România şi aşa este firesc pentru orice om politic sau orice om care  deţine funcţii în statul român, să vorbească de bine ţara, să apere interesele ţării”, a mai spus liderul PNL.

Cîțu deja anunțase că vrea să facă asta

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat încă de vineri că va informa liderii UE și SUA despre acțiunile USR PLUS și faptul că aceștia doresc să se alieze cu AUR pentru a-l demite.

”Aș vrea să mai informez că o să iau legătura cu liderii europeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Avem aici lucruri care nu credeam că se mai pot întâmpla în 2021.

Avem o alianță toxică care se prefigurează, o alianță cu un partid extremist, un partid care vrea răul românilor, un partid care nu respectă proprietatea privată, un partid care nu respectă libertatea individuală, un partid cu care din punctul meu de vedere nu ar trebui să discutăm.

Dar voi informa liderii europeni și vom vedea ce cred aceștia. Bineînțeles și partenerii noștri strategici Statele Unte”, a anunțat Cîțu, după ședința de guvern în care, fără USR PLUS, a adoptat ordonanța de urgență pentru programul Anghel Saligny.

În replică, Dacian Cioloș, co-președinte USR PLUS, explica tot vineri:

„Nu are ce să informeze. Rămânem fideli angajamentelor noastre că nu vom face alianțe politice cu extremiștii. Nu avem nicio înțelegere, niciun angajament cu AUR. Am depus o moțiune de cenzură și am solicitat semnături pe un text pe care l-am propus în Parlament, conform procedurii parlamentare”.

Context

Scandalul în Guvern s-a declanșat miercuri când, în ședința Executivului, a fost introdusă pe ordinea suplimentară ordonanța de urgență ce ar fi făcut operațional programul Anghel Saligny, cel despre care Florin Cîțu spune că va aduce România în secolul XXI, în timp ce USR PLUS acuză că e doar o mită politică pentru primari.

Cei de la USR PLUS au acuzat și că ordonanța nu avea toate avizele necesare, printre care și cel de la Ministerul Justiției. Ședința de guvern a fost suspendată și ar fi trebuit reluată pe seară, însă după ce la nivelul USR PLUS s-a decis să nu se revină la masă, Florin Cîțu l-a demis pe Stelian Ion, anunțând că interimatul la Justiție va fi preluat de ministrul de Interne, Lucian Bode. După câteva ore de reflecție, Klaus Iohannis a semnat decretele.

Ajuns la Justiție, Bode a semnat el avizul necesar, astfel că vineri, înainte de discuțiile de împăcare cu cei de la USR PLUS, Cîțu a trecut ordonanța.

Cei de la USR PLUS au anunțat că nu-l mai sprijină pe Florin Cîțu și au cerut înlocuirea sa din fruntea Guvernului. Însă conducerea PNL a dat două voturi în unanimitate pentru susținerea lui Cîțu ca premier.

În acest context, vineri seara, cei de la USR PLUS au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, iar luni miniștrii formațiunii sunt așteptați să-și dea demisia din Executiv.

Vezi și Ce au făcut miniștrii USR PLUS în ultimele zile de mandat

Citește și câteva analize marca Spot pe acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇