Departamentul Trezoreriei Statelor Unite ia măsuri pentru a-i împiedica pe talibani să acceseze rezerve de 455 de milioane de dolari care ar fi urmat să fie alocate Afganistanului săptămâna viitoare, a declarat un oficial al instituţiei.
Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, nu a oferit detalii privind măsurile concrete care sunt luate de Trezorerie, transmite Reuters.
Parlamentarii republicani i-au cerut într-o scrisoare secretarului Janet Yellen să intervină la FMI, pentru a se asigura că drepturile speciale de tragere ale fondului nu vor fi puse la dispoziţia talibanilor.
FMI a anunţat, luni, că urmează să finalizeze alocarea unor drepturi speciale de tragere în valoare de 650 de miliarde de dolari celor 190 de state membre, proporţional în funcţie de acţiunile deţinute.
Creşterea rezervelor are rolul să îmbunătăţească finanţele celor mai sărace ţări, care au fost afectate grav de pandemia de coronavirus.
Afganistanul, în funcţie de cota sa de de acţiuni, ar trebui să primească circa 455 de milioane de dolari.
Accesul talibanilor la aceste fonduri ar fi greu de acceptat de către capitalele lumii, dar nu toate ţările au acces la drepturile speciale alocate.
În 2019, FMI a suspendat accesul Venezuelei la drepturile speciale de tragere, după ce peste 50 de ţări, reprezentând majoritatea acţionarilor Fondului, au refuzat să recunoască guvernul lui Nicolas Maduro.
Nu era clar, miercuri, câte ţări membre ale FMI nu recunosc legimitatea unui guvern taliban.
Oficiali afgani şi americani au afirmat că majoritatea activelor băncii centrale a Afganistanului, de aproape 10 milioane de dolari, sunt păstrate în afara ţării, ferite probabil de accesul talibanilor.
Un oficial al administraţiei Biden a afirmat anterior că activele băncii centrale deţinute în SUA nu vor fi puse la dispoziţia talibanilor.
Citește mai multe despre situația din Afganistan: