Senator USR-PLUS: Politica de partid trebuie exclusă din școală. Directori cu performanțe excepționale au fost schimbați peste noapte, fără drept de apel - Interviu

Senator USR-PLUS: Politica de partid trebuie exclusă din școală. Directori cu performanțe excepționale au fost schimbați peste noapte, fără drept de apel - <span style="color:#990000;font-size:100%;">Interviu</span>

”Politica de partid trebuie exclusă din școală. Unul din motivele pentru care suntem în acest nămol, în această paralizie a sistemului de învățământ, pentru care avem rezultate dezastruoase, este această implicare continuă a politicii de partid în conducerea școlii”, spune senatorul Ștefan Pălărie (USR-PLUS).

În câteva săptămâni, actualii inspectori școlari generali (interimari) vor desemna circa 10.000 de directori de școli (plini sau interimari), în condițiile în care președintele Iohannis a refuzat să promulge legea care ar fi trecut puterea de decizie de la nivelul inspectoratelor județene la nivelul consiliilor de administrație din școli, adică mai aproape de comunitate, nu de Palatul Victoria.

Aceste numiri de directori se vor face în condițiile în care în 2020, ”în mai puțin de un an de guvernare liberală, ministrul Educației Monica Anisie a schimbat 85% din conducerile inspectoratelor școlare județene, înlocuind 36 de inspectori generali. Între noii numiți 31 sunt membri PNL”, după cum scriau, în septembrie, jurnaliștii publicației Dela0.

Miercuri, mai mulți senatori și deputați ai USR-PLUS i-au adresat o scrisoare deschisă președintelui Iohannis, cerându-i să convoace o sesiune parlamentară extraordinară în care să fie reexaminată rapid legea retrimisă la Parlament pentru ca ea să poată intra în vigoare înainte de numirea directorilor de către inspectorate.

ADVERTISING

”Se iau niște decizii în care competența contează mult prea puțin și contează mai mult apartenența la un partid. Ce înseamnă asta? Înseamnă că anumiți directori se mută de la un partid la altul ca să își poată continua activitatea. (...)

Dar cea mai gravă problemă este că profesorii văd lucrul acesta, văd că, de fapt, dacă vrei să ai succes în cariera academică sau să fii evaluat favorabil un dosar de gradație de merit, sau dacă vrei să ți se dea ore suplimentare, atunci trebuie să fii un foarte bun prieten al unui partid politic. Or, lucrul acesta scârbește”, explică senatorul Ștefan Pălărie (USR-PLUS) în prima parte a unui amplu interviu acordat pentru Spotmedia.ro, pe care vă invităm să îl parcurgeți în continuare într-un format inedit - cele mai importante declarații, completate apoi cu argumente și detalii suplimentare prezentate în format audio:

stefan-palarie
Foto: Facebook / Ștefan Pălărie
  • Discuția pe marginea importanței ocupării funcției de director, în cel mai bun mod cu putință și de către cei mai buni oameni, am purtat-o cu dl ministru Sorin Cîmpeanu încă din decembrie, chiar după ce începuse noul Legislativ și depusesem jurământul ca parlamentar.
  • Pe 9 ianuarie a început în toată țara scandalul ”decapitărilor”, despre care știm cu toții. Au fost schimbați peste 700 de directori din 4.200 de poziții vacantate.
ADVERTISING
  • În unele județe, directorii schimbați mi-au spus că nici măcar nu au fost consultați, IPJ-ul nu a luat legătura cu ei ca să îi întrebe dacă doresc continuarea mandatului (mijloc de an școlar în plină pandemie). Mai mult, acolo nimeni din IPJ nu s-a consultat nici cu comunitatea părinților, nici a profesorilor.
  • Au fost astfel de cazuri care au ajuns la noi, în județul Dolj, în Târgu Mureș, în județul Bihor. Au fost mai multe cazuri absolut înfiorătoare. Directori de școli cu performanțe excepționale au fost schimbați peste noapte, fără drept de apel, nici măcar nu au fost întrebați dacă doresc să își continue mandatul.
  • Dovezi, și individuale și statistice, ne-au arătat că a fost efectiv o batjocură. Pur și simplu, IPJ-urile care au această putere (în baza legii, combinată cu două ordine de ministru - din 2015 și 2016), în anumite cazuri își bat joc de această responsabilitate, abuzând-o.

Declarațiile de mai sus și alte argumente în format audio:

  • Încă din luna ianuarie, am ridicat în Comisia de Învățământ din Senat importanța acestui subiect, am propus inclusiv organizarea unei dezbateri publice, găzduită de comisie. Și pentru că au fost tot felul de amânări, această dezbatere a avut loc abia în luna martie.
  • Pentru că am vrut să fim parteneri de bună-credință, am spus să discutăm întâi în coaliție. Or, această temă fiind una extrem de sensibilă, se pare, pentru colegii de la PNL, ea a fost amânată și răs-amânată (...) Într-o primă săptămână ni s-a spus din partea PNL ”Stați să ne mai gândim”, apoi ni s-a spus ”Noi nu susținem o astfel de inițiativă, ne-am consultat și cu ministrul și cu ceilalți, nu o vom susține”.
  • Argumentul lor este cel adus și în spațiul public: Avem nevoie de concursuri bine organizate, nu avem nevoie să facem modificări acum, pentru că vom aduce și mai multă confuzie în sistem. Iar noi le-am explicat: Schimbarea manierei în care se numesc interimarii nu afectează în niciun fel concursurile.
  • În noua lege, care dorim să intre în vigoare, Consiliul de Administrație, adică exact entitatea care este cea mai aproape de problemă, să fie cel care să desemneze pe cine să aibă, pe o perioadă temporară, până la organizarea concursului, această responsabilitate, tocmai ca să nu existe sincope în buna desfășurare a activității.
ADVERTISING
Ședința Senatului României din data de 30 Iunie 2021
  • Noi, cei de la USR-PLUS, suntem cei care spunem că politica de partid trebuie exclusă din școală. Unul din motivele pentru care suntem în acest nămol, în această paralizie a sistemului de învățământ, pentru care avem aceste rezultate dezastruoase, este această implicare continuă a politicii de partid în conducerea școlii.

Precizări suplimentare în format audio:

  • Ce înseamnă asta? Că se iau niște decizii în care competența contează mult prea puțin și contează mai mult apartenența la un partid. Ce înseamnă asta? Înseamnă că anumiți directori se mută de la un partid la altul ca să își poată continua activitatea. Se pare că asta e o practică românească: Primarii se mută de la un partid la altul doar ca să poată să își facă treaba sau ca să reziste presiunilor publice.
  • Dar cea mai gravă problemă este că profesorii văd lucrul acesta, văd că, de fapt, dacă vrei să ai succes în cariera academică sau să fii evaluat favorabil un dosar de gradație de merit, sau dacă vrei să ți se dea ore suplimentare, atunci trebuie să fii un foarte bun prieten al unui partid politic.
  • Or, lucrul acesta scârbește. Îi scârbește și pe puținii dascăli cu chemare, cu pasiune pentru acest domeniu. Iar lucrul ăsta nu mai poate să continue. Am spus-o foarte răspicat.
  • Când am văzut că PNL tergiversează, am stat de vorbă cu colegii de la UDMR, cu colegii de la PSD. Nu e nimic nepublic și netransparent.
  • Noi vrem eliminarea politicii de partid în școală și vrem să se aducă un plus de stabilitate.

Pe 5 august se vor vacanta circa 5.500 de poziții, iar pe 25 august vor expira și interimatele din ianuarie. Deci, până pe 31 august, toate unitățile școlare din România vor fi în pom și pomu’n aer, în ceea ce privește situația directorilor de școală”, spune Ștefan Pălărie în partea a doua a interviului acordat pentru Spotmedia.ro, pe care vă invităm să o citiți în zilele următoare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇