O poveste cu urşi din Tuşnad: O ursoaică ce cauza probleme a fost ademenită şi dusă departe, iar cei trei pui au ajuns la orfelinat

O poveste cu urşi din Tuşnad: O ursoaică ce cauza probleme a fost ademenită şi dusă departe, iar cei trei pui au ajuns la orfelinat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ursoaica cu trei pui, care a intrat în zeci de imobile din Băile Tuşnad, a fost relocată în noaptea de marţi spre miercuri, aceasta fiind dusă într-un fond cinegetic îndepărtat.

Primarul oraşului Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, spune că ursoaica a fost momită încă de duminică, iar marţi seara a venit în zona sălii de sport şi a fost tranchilizată şi transportată într-un fond cinegetic situat la zeci de kilometri depărtare.

Ulterior, au fost tranchilizaţi şi cei trei ursuleţi, care au fost duşi la Centrul de reabilitare a puilor de urs orfani din munţii Hăşmaş, singurul de acest fel din Europa.

Intervenţia a fost dificilă, a precizat primarul, pentru că, după ce ursoaica a fost tranchilizată, puii au fugit în pădure şi membrii echipei de relocare au aşteptat peste trei ore pentru ca ursuleţii să revină în oraş, ca să-i poată tranchiliza.

Butyka Zsolt a precizat că ursoaica a fost tranchilizată în jurul orei 22:00, iar puii la 1:35.

Acţiunea de relocare a fost derulată de Asociaţia de Vânătoare „Sfânta Ana”, împreună cu un medic veterinar autorizat, la faţa locului fiind prezenţi şi reprezentanţii Primăriei.

Ursoaica cu trei pui a intrat, în ultimele luni, în zeci de imobile din Băile Tuşnad, case, pensiuni, restaurante, producând stricăciuni şi provocând panică în rândul oamenilor.

Ursoaica a intrat inclusiv în garajul primarului, dar şi în bucătăria unei bătrâne, care s-a baricadat în cameră până la venirea jandarmilor sau în casa unei familii, care s-a refugiat în baie, până animalele au fost alungate.

Edilul spune că, în acest moment, din observaţiile făcute, între şase şi opt urşi vin aproape în fiecare seară în Băile Tuşnad.

Localnicii din Băile Tuşnad au organizat, recent, un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei disperate în care se află, în contextul în care urşii sunt prezenţi în staţiune în fiecare zi, intră în case, în pensiuni sau merg pe străzile din oraş.

ADVERTISING

Pe de altă parte, chiar azi premierul Florin Cîțu a anunțat, după ședința de guvern, că a fost aprobată ordonanța de urgență cu privire la aprobarea metodelor de intervenție imediată la specia de urs brun.

Ordonanța Ministerului Mediului stabilește o procedură de intervenţie imediată, dacă în intravilan există un pericol iminent la adresa siguranţei şi sănătăţii locuitorilor.

Citește mai multe pe acest subiect:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇