Decizia în care CCR contestă practic Hotărârea CJUE referitoare la supremația dreptului european nu este una doar în apărarea disperată a SIIJ, deși acesta este subiectul concret.
Reacția rapidă și nervoasă a 7 dintre cei 9 judecători CCR este dincolo de subiectul punctual. Este despre conservarea propriei puteri discreționare a cărei limitare CCR nu o acceptă.
Cel mai important aspect din decizia CJUE de luna aceasta privind România a fost tocmai reconsacrarea supremației absolute a dreptului european și, ca noutate, îndrituirea judecătorului să ignore orice prevedere legală sau chiar constituțională, pe cale de consecință orice decizie CCR, care intră în coliziune cu principiile europene.
Or, asta ar fi însemnat invalidarea automată a unei bune părți din jurisprudență recentă a CCR, inclusiv în chestiunea SIIJ. Reașezarea judecătorului la locul lui firesc și constituțional ar fi însemnat implicit o așezare tot în limite constituționale a puterii CCR, devenită adesea abuzivă.
CCR și-a arogat de ceva vreme nu numai puteri de legiuitor, ci și dreptul de a fi instanță de judecată fie în soluționarea sesizărilor de conflicte de natură constituțională și/sau prin motivări care excedau cu mult soluția strict constituțională.
Asemenea motivări au dus la desființarea de hotărâri judecătorești, probe și infracțiuni, au impus soluții instanțelor de judecată transformate în simple executante ale hotărârilor unor ne-magistrați.
Pentru că, deși sunt numiți în acest fel, judecătorii CCR nu sunt magistrați, nu au pregătire de magistrați decât în măsura în care asta le-a fost profesia înainte de intra în CCR, iar unii dintre ei au avut chiar cariere politice.
Contraatacul împotriva acestei decizii a CJUE a venit pe două fronturi.
Pe de-o parte, prompta decizie a CCR, luată cu majoritate de 7 judecători, fără dnele Stanciu și Tănăsescu, care își re-autoconsacră supremația, recurgând la o explicație extrem de șubredă și chiar periculoasă.
„Potrivit clauzei de conformare cuprinse chiar în textul art. 148 din Constituţie, România nu poate adopta un act normativ contrar obligaţiilor la care s-a angajat în calitate de stat membru (…), însă cele anterior arătate cunosc desigur o limită constituţională, întemeiată pe conceptul de ‘identitate constituţională naţională'”, se arată în decizia CCR.
Paradoxul este că 7 judecători CCR relativizează de fapt însăși Constituția, art 148 mai precis, pentru a-și absolutiza propria putere. Articolului 148 îi este impusă limita identității constituționale naționale.
În schimb, CCR nu are nicio limită fiind deținătoarea adevărului ultim al acestei identități naționale pe care o aplică discreționar și fără cale de atac, nu doar internă, ci și externă, pentru că CCR contestă și rolul CJUE de arbitru.
Și ca să fie un mesaj de o claritate perfectă, Inspecția Judiciară, brațul armat al antieuropenismului și antijustiției românești, s-a și năpustit asupra judecătorului de la Pitești care și-a permis să aplice hotărârea CJUE, implicit art 148 din Constituție nerelativizat.
Nu știu dacă demersul IJ se va încheia cu sancționarea judecătorului. ICCJ va avea ultimul cuvânt în acest caz și rămâne de văzut dacă își va asuma să consfințească definitiv, cu uriașele efecte externe de rigoare, că aplicarea unei hotărâri CJUE poate reprezenta o abatere disciplinară pentru un judecător.
Certă este însă transmiterea unui mesaj inhibitoriu clar pentru magistrați, care să prefere să nu se lege la cap cu cercetări și eventual acțiuni disciplinare, alegând să rămână în zona sigură a conformării la CCR.
La fel de adevărat că, dacă toți magistrații vor respinge mesajul și vor aplica hotărârea CJUE, IJ nu îi va putea urmări pe toți sau o vânătoare de asemenea proporții nu ar rămâne fără ecouri europene grave.
În mod evident, CCR este ieșită din matca legală și constituțională. E de meditat și cum s-a ajuns aici. Adică prin atragerea CCR în jocuri politice tot mai intense din momentul în care în atribuțiile sale a intrat conflictul constituțional.
Odată virusul introdus în sistem, a fost o chestiune de timp ca CCR să devină o putere fără limită și cenzură.
Ar fi de meditat mai ales de către ei care consideră că scopul scuză mijloacele și orice derapaj este justificat dacă scopul pare benefic.
Cum poate fi readusă CCR în limtele normale?
Prin reformă instituțională, desigur. Cea mai îndepărtată este cea constituțională care să elimine conflictul constituțional din competența Curții și să schimbe modul de desemnare a judecătorilor.
În acest moment, nu se pune însă problema revizuirii Constituției și, poate că e chiar bine, pentru că luciditatea și competența legiferării acestei coaliții e minimă, iar proiectul revizuirii tot la această CCR ar ajunge pentru viza de constituționalitate.
Așa cum cred că ar fi însă o mare eroare orice mișcare în forță, așa cum se întâmplă cu Avocatul Poporului și așa cum cer mințile mai înfierbântate din public. Tribunalul poporului nu înlocuiește nimic legal, niciodată.
Un asalt politic asupra CCR ar avea efecte dramatice inclusiv la nivel UE, pentru că, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în România, instanțele europene apară principiul și nu titularii trecători. Nu dai foc casei ca să scoți câinele de sub pat.
Soluția începe cu schimbarea componenței CCR anul viitor, când trei noi judecători vor înlocui trei piese din rezistența antieuropeană dură: Moraru, Dorneanu și Pivniceru.
Depinde numai de actuala majoritate și de președintele României să trimită acolo trei noi judecători care alături de dnele Stanciu și Tănăsescu să creeze o majoritate nouă și puternică, aptă să dea soluții corecte.
Un alt pas esențial ar fi o modificare a legii CCR în privința condițiilor pe care să le îndeplinească un judecător CCR. De exemplu, să fie apolitic de cel puțin 5 ani și să aibă niște jaloane de carieră certe. Se poate detalia sintagma constituțională "înaltă competenţă profesională" ceruta judecătorilor CCR.
Nu văd deocamdată nicio preocupare în acest sens, ceea ce îmi provoacă mari îngrijorări privind felul în care vor arata cele 3 propuneri de anul viitor. Dacă vor pleca “politrucii lor” ca să vina “politrucii noștri”, nu am rezolvat absolut nimic.
Desigur, nimic nu se poate întâmpla de mâine. Dar un abuz nu poate fi corectat decât pe calea corectă, solidă, inatacabilă legal și moral. Oricare alta e doar precedent toxic.
