Șeful serviciului secret al Poliției Suceava a fost reținut de DNA, în dosarul mafiei permiselor

Șeful serviciului secret al Poliției Suceava a fost reținut de DNA, în dosarul mafiei permiselor

Colonelul Florin Constantin Timu, şeful Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Suceava, a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a colonelului Florin Constantin Timu, şef al Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Suceava (structură de informaţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne), pentru comiterea infracţiunilor de:

ADVERTISING
  • luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale),
  • folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Mafia permiselor de la Suceava: Fostul şef de la Permise și fostul ofițer DGA au fost trimiși în judecată

Și Radu Ionuţ Obreja este vizat

De asemenea, arată sursa citată, în aceeaşi cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Radu Ionuţ Obreja, comisar şef de poliţie (arestat preventiv în altă cauză), la data faptelor şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul Serviciului Permise Suceava, pentru comiterea unei infracţiuni de dare de mită, în formă continuată (5 acte materiale).

ADVERTISING

Joi, inculpaţii Florin Constantin Timu şi Radu Ionuţ Obreja vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează DNA.

Prezentul dosar s-a disjuns din cauza penală privind activităţi de corupţie presupus a fi comise la nivelul Compartimentului permise de conducere auto Suceava, spun anchetatorii.

Mii de euro ca să nu-și facă treaba

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că în scopul asigurării protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată la nivelul SPCRPCIV Suceava, în perioada 2017 -2020, Florin Constantin Timu, în calitate de şef al Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Suceava, ar fi pretins şi, ulterior, ar fi primit de la Radu-Ionuţ Obreja, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (cuprinse între 2.000 şi 90.000 euro) şi un autoturism în valoare de aproximativ 9.000 de euro, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală.

ADVERTISING

De asemenea, arată DNA, în aceeaşi perioadă, Timu i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja, şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava, informaţii nedestinate publicităţii pe care le deţinea în virtutea funcţiei, astfel încât Radu-Ionuţ Obreja sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇