Mafia permiselor de la Suceava: Fostul şef de la Permise și fostul ofițer DGA au fost trimiși în judecată

Mafia permiselor de la Suceava: Fostul şef de la Permise și fostul ofițer DGA au fost trimiși în judecată

Comisarul de poliţie Radu Ionuţ Obreja, fost şef al Serviciului Permise Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat că a condus o grupare infracţională, din care mai făceau parte poliţişti, funcţionari, instructori auto şi angajaţi ai Registrului Auto Român, care se ocupa cu obţinerea de sume de bani prin fraudarea examenelor de permise de conducere.

Conform unui comunicat al DNA, Radu Obreja a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată Mihail Martin, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, pentru comiterea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (4 acte materiale), favorizarea făptuitorului, luare de mită, acces ilegal la un sistem informatic.

ADVERTISING

Mărturia unui şofer despre mafia permiselor de la Suceava: Poliţistul m-a ameninţat că, dacă nu îi dau bani, va fi rău

De asemenea, a mai fost trimisă în judecată o persoană fără calitate specială (arestat preventiv în altă cauză) pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.

DNA menţionează, într-un comunicat remis luni, că este vorba de unul dintre cele trei dosare deschise în acest caz de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

În celelalte două dosare se desfăşoară în continuare acte de urmărire penală, după cum urmează:

  • În dosarul privind fapte de corupţie legate de eliberarea de permise de conducere se desfăşoară acte de urmărire penală faţă de mai mulţi angajaţi ai Ministerului afacerilor Interne (MAI), şase aflaţi în stare de arest preventiv (între care şi Radu Obreja) şi patru sub control judiciar, alături de instructori şi intermediari ai şcolilor de şoferi.
  • În dosarul privind fapte de corupţie legate de înmatriculări auto se desfăşoară în continuare acte de urmărire penală faţă de mai multe persoane, între care trei intermediari (doi în arest preventiv şi unul sub control judiciar).
ADVERTISING

MAI dezvăluie cum funcţiona mafia permiselor la Suceava: Poliţiştii încasau între 5.000 şi 7.000 de euro de "client"

Radu Obreja conducea gruparea infracțională

În dosarul trimis în judecată, procurorii DNA au reţinut că, în perioada 2018 - 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava ar fi funcţionat o grupare infracţională condusă de inculpatul Radu Obreja, în care, alături de poliţişti şi funcţionari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto şi angajaţi ai Registrului Auto Român (RAR).

Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acţionat în scopul obţinerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obţinerea permiselor de conducere şi în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

Promovarea candidaţilor s-ar fi asigurat contra unor sume de bani percepute atât la examinarea teoretică, cât şi la traseu.

În acest context, Mihail Martin, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, ar fi asigurat protecţie juridică activităţii infracţionale de corupţie derulată la nivelul Serviciului de Permise Suceava, structură al cărei exponent era Radu Obreja.

ADVERTISING

DNA a publicat fotografii cu mita de la Serviciul Permise Suceava, după ce a acuzat MAI că a făcut publice date din anchetă. Șpagă ascunsă în lighean (Foto)

Conform DNA, protecţia juridică asigurată de ofiţerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informaţii la care avusese acces în virtutea atribuţiilor, informaţii menite să-l favorizeze pe Radu Obreja, şeful Compartimentului Permise Suceava şi pe complicii săi.

Concret, Mihail Martin l-ar fi informat pe Radu Obreja despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupţie şi i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acţiuni de constatare în flagrant a unei infracţiuni de corupţie.

De asemenea, ofiţerul DGA l-ar fi informat pe Obreja despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică şi despre stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care şeful Serviciului Permise Suceava şi complicii săi erau vizaţi de procurorii anticorupţie.

În plus, Mihail Martin i-ar fi transmis lui Obreja informaţii legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, apel ce conţinea date concrete despre comiterea unor activităţi de corupţie, în legătură cu obţinerea permisului de conducere.

Procurorii susţin că devoalarea acelor informaţii ar fi modificat conduita persoanei denunţate (constând în restituirea sumei de bani pretinsă cu titlu de mită), ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.

Mafia permiselor de la Suceava: 14 persoane au fost arestate, inclusiv şeful Compartimentului Regim Permise care lua până la 20.000 de euro pe zi de examen auto

Pe 18 august 2020, ofiţerul de poliţie Mihail Martin ar fi pretins, prin intermediul celui de-al treilea inculpat, persoană fizică, de la Radu Obreja, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi şi primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu şi furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii, cunoscute în virtutea atribuţiilor de serviciu.

Astfel, conduita ofiţerului l-ar fi pus la adăpost pe şeful Permise Suceava şi pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea de corupţie desfăşurată în legătură cu permisele de conducere, mai spune DNA.

În acelaşi context, la data de 9 octombrie 2020, Mihail Martin ar fi accesat în mod ilegal baza informatizată de date administrată de Direcţia Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (care conţinea date clasificate ca secrete de stat, iar accesul era destinat unui grup restrâns de utilizatori), pentru a efectua verificări cu privire la raporturile de muncă ale unui agent de poliţie din cadrul Permise Suceava.

Ulterior, informaţiile respective ar fi fost transmise lui Radu Obreja, care-l bănuia pe subordonat de formularea unor denunţuri împotriva sa.

În cauză, procurorii au instituit sechestru pe autoturismul de teren primit cu titlu de mită de către Mihail Martin.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇