Primăria București nu organizează nicio festivitate pentru noaptea de Revelion

Primăria București nu organizează nicio festivitate pentru noaptea de Revelion
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În primul rând din motive sanitare și apoi din cauze financiare, Primăria Capitalei nu va organiza festivităţi nici online, nici offline, în noaptea dintre ani, a anunțat Nicușor Dan.

„Eu sunt foarte fericit – vă spun foarte sincer, în momentul în care am preluat mandatul acum două luni, exista perspectiva ca creşterea numărului de îmbolnăviri din Bucureşti să fie exponenţială, să păţim ce au păţit în februarie-martie oraşe din nordul Italiei – eu sunt foarte fericit că, în special prin atitudinea bucureştenilor, am reuşit să limităm acest scenariu şi cred că cel mai importat lucru pentru noi toţi este sănătatea fiecăruia dintre noi”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri seară, la Digi 24.   

ADVERTISING

Edilul a precizat, în acest context, că administraţia locală nu va organiza nicio festivitate în noaptea trecerii în anul 2021.  

"Primăria nu o să organizeze niciun fel de festivitate, nici online, nici offline, pentru că avem aceste condiţii dificile, şi sanitare, şi financiare. Să fim cu toţi mulţumiţi că suntem sănătoşi şi că putem să începem un an cu perspective bune”.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇